Știri

Șomaj: 7,8% în UE, 5,4% în România

În mai 2017, rata șomajului în Uniunea Europeană s-a menținut, pentru a doua lună consecutiv, la 7,8%, o minimă care nu a mai fost atinsă din decembrie 2008, potrivit ultimului comunicat Eurostat. În România, deși a fost consemnată o ușoară creștere față de aprilie, rata este de 5,4%, cu mult mai mică decât cea raportată la nivelul UE, de altfel o tendință care continuă de mai mult timp.

Din rândul celor 28 de state membre, cel mai scăzut șomaj a fost înregistrat în Cehia, respectiv 3%, în timp ce la polul opus se află Grecia și Spania (17,7%). În România, în luna mai, erau 478.000 șomeri, cu circa 6.000 mai mulți față de aprilie 2017.

În același timp, la nivelul Uniunii Europene, numărul persoanelor fără un loc de muncă a coborât, în luna mai, la aproape 19 milioane. Acest lucru poate fi considerat o ameliorare, în condițiile în care, în urmă cu un an, erau peste 21 milioane de șomeri.

În rândul tinerilor din UE (sub 25 de ani), șomajul a coborât la 16,9% de la 19%, în urmă cu un an. Peste 400.000 din cei 585.000 de tineri fără un loc de muncă, de la nivelul UE, sunt din zona euro.

De asemenea, în cele 19 state ale zonei euro șomajul a rămas la 9,3%, la fel ca și în aprilie. Acesta este cel mai scăzut nivel începând din martie 2009.

Știre preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România

Articole similare

Butonul înapoi la început