Un raport subliniază importanța pe care Regulamentul privind serviciile digitale o are pentru protecția minorilor în mediul online
Un raport subliniază importanța pe care Regulamentul privind serviciile digitale o are pentru protecția minorilor în mediul online.

Cel de al doilea raport anual privind riscurile sistemice și măsurile de diminuare a riscurilor în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale (DSA) a evidențiat riscurile pentru copii și pentru tineri în mediul online și modul în care Regulamentul privind serviciile digitale construiește o abordare eficace pe termen lung pentru combaterea acestor riscuri.
Raportul, publicat de Comitetul pentru servicii digitale și elaborat în cooperare cu Comisia Europeană, oferă o imagine de ansamblu a riscurilor sistemice prezente pe platformele online foarte mari și pe motoarele de căutare online foarte mari.
Printre aceste riscuri se numără răspândirea de conținut ilegal și impactul opțiunilor de proiectare alese, care pot contribui la riscurile la adresa siguranței copiilor în mediul online sau le pot chiar exacerba. De exemplu, caracteristicile interfețelor și sistemele de recomandare pot promova un comportament de dependență pe platformele de comunicare socială, expunerea la conținut dăunător, cum ar fi provocările virale periculoase sau conținutul pentru adulți, precum și comportament dăunător, ca hărțuirea cibernetică și racolarea în scopuri sexuale (grooming).
Știrea completă este disponibilă pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.



