Știri

160.000 de europeni, în dialog cu reprezentanții CE

Comisia Europeană a publicat astăzi, 11 decembrie, înainte de Consiliul European, un raport intermediar cu privire la dialogurile și consultările cu cetățenii.

Raportul se bazează pe contribuțiile cetățenilor și urmează să fie utilizat în cadrul discuțiilor liderilor UE din 13-14 decembrie 2018. De la începutul mandatului Comisiei Juncker, 160.000 de cetățeni de toate naționalitățile, vârstele, rasele, religiile și din întregul spectru politic au luat parte la peste 1.200 de dezbateri publiceorganizate în primării, universități, fabrici și în alte locuri din întreaga Uniune Europeană. Mesajul cetățenilor este răsunător: europenii doresc să joace un rol activ în modelarea viitorului Uniunii lor.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Dezbaterea și dialogul au fost pe agenda actualei Comisii încă din prima zi. Am lansat, împreună cu întreaga mea echipă de comisari, un dialog permanent cu cetățenii, în fiecare parte a Uniunii noastre, pentru a afla care le sunt speranțele, temerile, așteptările, dar și ideile noi. Reacțiile primite arată cât de interesați sunt europenii nu doar să-și spună părerile, ci și să se implice în procesul de luare a deciziilor. Europa trebuie să devină mai puternică și mai unită, dar acest lucru este posibil doar dacă devine mai democratică.

Informatie preluata de la: https://ec.europa.eu/romania/news/20181211_dialog_cetateni_ue_consultari_160_mii_europeni_ro

 

Articole similare

Butonul înapoi la început