Știri

278 de miliarde € au intrat deja în economia reală a Europei prin intermediul fondurilor structurale și de investiții europene

Un nou raport publicat miercuri, 13 decembrie, evidențiază realizările celor cinci fonduri ale UE de la începutul perioadei de finanțare, în condițiile în care punerea în aplicare a programelor din perioada 2014-2020 a atins în prezent viteza de croazieră.

Până în octombrie 2017, aproape jumătate din bugetul pentru perioada 2014-2020 al fondurilor structurale și de investiții europene (fondurile ESI) era angajat pentru proiecte concrete. Până la sfârșitul anului 2016, aproape 793.500 de întreprinderi au primit sprijin din partea fondurilor, ceea ce a condus la crearea de aproximativ 154.000 de noi locuri de muncă.

7,8 milioane de persoane au beneficiat deja de asistență pentru a-și găsi un loc de muncă sau pentru a-și dezvolta competențele și a fost îmbunătățită biodiversitatea a 23,5 milioane de hectare de terenuri agricole. În total, până la sfârșitul anului 2016 fuseseră selectate 2 milioane de proiecte finanțate de UE, adică cu 1 milion mai multe decât în anul precedent.

Vicepreședintele Jyrki Katainen, responsabil pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, a declarat: „Fondurile structurale și de investiții europene joacă un rol crucial în consolidarea pieței noastre unice. Ele contribuie la creșterea economiilor noastre și stimulează crearea de locuri de muncă și inovarea în Europa. Combinarea fondurilor structurale cu Fondul european pentru investiții strategice permite, de asemenea, finanțarea unor proiecte mai riscante, dar promițătoare. Aș dori să îi încurajez pe promotorii de proiecte să ia în considerare această opțiune.

Comisarul pentru politica regională, Corina Crețu, a declarat: „Numărul de proiecte finanțate de UE s-a dublat în doar un an, ceea ce arată că am atins acum viteza de croazieră în ceea ce privește implementarea. Fondurile structurale și de investiții europene funcționează la randament maxim și vor impulsiona proiectul european în următorul deceniu.” 

Pe lângă proiectele din sectorul digital, al incluziunii sociale și al mediului care sunt lansate acum datorită finanțării UE, raportul arată că noutățile introduse în perioada de finanțare 2014-2020 au adus beneficii considerabile.

Sursa informației: Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început