Știri

Actualizare Concurs Fotojurnalism – Termen limita 15.11.2015 ora 16.00

Actualizare din 10.11.2015 – Termenul limita de inscriere in concurs se prelungeste pana duminica, 15.11.2015, ora 16.00

Formular de inscriere: FORMULAR

Concurs de fotojurnalism “ 2015 – Anul European pentru Dezvoltare”

REGULAMENT DE PARTICIPARE
1.Descriere concurs și obiectiv
Centrul EUROPE DIRECT Nord-Est împreună cu structura gazdă, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, vă invită să participați la concursul de fotojurnalism cu tema ”2015 – Anul European pentru Dezvoltare”.
Concursul se desfășoară în perioada 27 octombrie – 15 noiembrie 2015 și va cuprinde fotografii care surprind ipostaze ale vieții economice, sociale și culturale ale Regiunii Nord-Est prin prisma progreselor înregistrate de această regiune și locuitorii săi, în cei 8 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană.
Fotografiile trebuie să fie realizate în Regiunea Nord-Est (județele Botoșani, Suceava, Neamț, Iași, Bacău și Vaslui) și să transmită un mesaj care să reflecte tema concursului.

2.Organizatori
Concursul este organizat de Centrul Europe Direct Nord-Est cu sprijinul organizației gazdă, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

3. Participanţi
Concursul se adresează tuturor fotografilor amatori și profesioniști cu domiciliul în județele Regiunii Nord-Est (județele Botoșani, Suceava, Neamț, Iași, Bacău și Vaslui).

4. Premii:
În urma jurizării, vor fi desemnați trei câștigători care vor fi premiați prin participarea gratuită la dezbaterea și training-ul profesional de fotojurnalism ”Jurnalism european”, care va avea loc în perioada 18 – 20 noiembrie 2015 la Durău. La acest eveniment vor participa și alți fotografi și jurnaliști selectați de către Centrele Europe Direct Târgoviște, Mizil și Comănești. Trainerii sunt jurnaliști și fotografi recunoscuți la nivel național, iar participanții vor primi certificate de participare.
Fotografiile câștigătoare vor fi publicate pe website-ul Centrului Europe Direct Nord-Est, www.cedne.ro, și pe pagina de socializare www.facebook.com/CentrulEuropeDirectNordEst.

5. Înscriere
Înscrierile se vor realiza în perioada 27.10.2015, orele 8.00, până pe 15.11.2015, orele 16.00.
Pentru a vă înscrie oficial în concurs trimiteți la adresa de e-mail: europedirect@adrnordest.ro, în perioada menționată, următoarele:
– 1- 3 fotografii (JPG). Fiecare fotografie va fi intitulată cu: Nume_Prenume_Titlu_Imagine;
– formularul de înscriere completat;
– o fotocopie simplă după cartea de identitate.
În urma transmiterii materialelor solicitate, participantul va primi un mesaj de confirmare de la Centrul Europe Direct Nord-Est.
Autorii ale căror materiale foto vor fi admise în competiție, vor primi un e-mail din partea Centrului Europe Direct Nord-Est, în cuprinsul căruia se specifică acest lucru, începând cu data de 27.10.2015. Preselecția materialelor admise în concurs este atribuția membrilor juriului, este finală și nu se poate contesta.
Titlul va fi dat de participant, la liberă alegere.
Materialul foto poate fi realizat cu orice fel de aparat foto, inclusiv tabletă sau smartphone in format JPG.
Pentru respectarea acordurilor europene privind drepturile de autor, participanții vor menționa în e-mail că își asumă originalitatea fotografiilor; înscrierile care nu vor fi însoțite de această mențiune vor fi considerate nule de drept.

6. Desfășurarea concursului
Materialele foto admise în concurs vor fi postate pe pagina Facebook a CEDNE, unde vor putea fi votate de către susținători. Voturile vor fi contorizate până la data de 15 Noiembrie 2015, ora 15:00.
Pentru a vota și vizualiza fotografiile, accesați adresa: www.facebook.com/CentrulEuropeDirectNordEst

7. Calendarul concursului
Înscrieri: 27.10.2015 – 15.11.2015
Jurizarea materialelor foto: 16.11.2015
Rezultatele vor fi anuntate în data de: 17.11.2015

8. Jurizare
Materialele foto vor fi analizate de juriul desemnat de către organizatori care va alege 3 câștigători ai premiilor care constau în participarea la trainingul profesionist menționat la punctul 4. Decizia juriului este finală și nu poate fi contestată.

Nr. Crt. Criterii jurizare Aspecte evaluate Punctaj
1 Criterii generale de apreciere a imaginii Autenticitate, Impact vizual, impact emoțional 15
2 Criterii punctuale de analiză a imaginii Aspectul tehnic, calitatea imaginii 15
3 Ilustrarea temei Aspectul intelectual – subiect, compoziție, titlu 10
4 Creativitate și originalitate Locația, personajele, încadrarea, tehnica 10
5 Talent jurnalistic în descrierea fotografiei Aspect psihologic, mesajul, impactul, originalitatea 30
6 Popularitate Numărul de like-uri primite la postarea fotografiei pe Facebook 20
TOTAL PUNCTAJ 100

Punctele pentru criteriul de popularitate se acorda pe baza numarului de like-uri primit de fotografie postata la www.facebook.com/CentrulEuropeDirectNordEst, unde acestea vor fi contorizate.

9. Mențiuni referitoare la copyright
• Participanţii la concurs trebuie să respecte legea drepturilor de autor.
• Trimiterea unei fotografii pentru concurs se constituie în mod automat într-o declaraţie pe proprie răspundere a celui ce a trimis fotografia că deţine toate drepturile asupra acesteia.
• Organizatorii concursului nu îşi asumă nicio responsabilitate privind eventuale încălcări ale dreptului de autor. Responsabilitatea revine în mod exclusiv celui care a trimis fotografia.
• Eventuale sesizări cu privire la potenţiale încălcări ale dreptului de autor se pot face la adresa europedirect@adrnordest.ro. Fotografiile al căror statut din punct de vedere al drepturilor de autor este incert, pot fi retrase din concurs de către organizatori, fără a fi obligaţi să justifice decizia luată.
• Trimiterea fotografiilor implică acceptul participantului de a oferi organizatorilor concursului dreptul de a publica imaginile respective, integral sau parţial, în format digital şi/sau tipărit, fără nici un fel de plată. Eventuala folosire a imaginilor va fi însoţită de menţionarea numelui autorului.

10. Politica de confidenţialitate:
Datele personale şi de contact ale participanţilor sunt strict confidenţiale. Detaliile participanţilor pot fi folosite doar pentru funcţionarea normală a concursului.
11. Alte precizări
Nerespectarea uneia din condiţiile sus menționate atrage după sine descalificarea concurentului sau a lucrării respective.

Înscrierea în concurs implică acceptarea integrală de către participanți a condițiilor prezentului regulament.
Pentru orice întrebări cu privire la acest eveniment (condiții de participare sau înscriere) sunați la tel. 0233 211 510 sau trimiteţi un mesaj la adresa europedirect@adrnordest.ro

Articole similare

Butonul înapoi la început