Știri

Agora locală, conexiuni europene – Ziua Porților Deschise

EUROPE DIRECT Nord-Est a organizat evenimentul intitulat „Agora locală, conexiuni  europene – Ziua Porților Deschise”, vineri, 1 octombrie 2021, în curtea sediului central al organizației gazdă, Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, din Piatra Neamț. Evenimentul a cuprins vizita reprezentanților publicului tânăr și prezentarea activității și rolului proiectului EUROPE DIRECT în comunitatea locală. 

Scopul centrului EUROPE DIRECT Nord-Est este furnizarea de servicii de informare europeană, adaptate contextului regional, diseminarea priorităților anuale de comunicare ale instituțiilor Uniunii Europene, informarea comunității regionale cu privire la chestiunile legate de UE și stimularea implicării în dezbaterea publică, pentru publicul larg și categorii specifice. Centrul își desfășoară activitatea în comunitatea locală începând de la 1 ianuarie 2008, prin mandate succesive, iar, anul acesta marcăm începutul unui nou mandat de cinci ani, în perioada 2021-2025.

În acest context, în cadrul manifestării, s-a inaugurat oficial noul mandat de activitate al centrului EUROPE DIRECT Nord-Est prin dezvelirea simbolică a plăcuței ce poartă noua identitate vizuală a acestui proiect. De asemenea, am prezentat principalele activități întreprinse până acum și am discutat despre planurile de viitor și evenimentele dedicate comunității locale, aflate în strânsă legătură cu prioritățile Comisiei Europene. Un subiect important al întâlnirii a fost „Conferința privind viitorul Europei”, împreună cu platforma dedicată, inițiativă pe care am prezentat-o publicului ca oportunitate de a contribui direct la conturarea priorităților viitoare și a cadrului legislativ al Uniunii Europene.

Articole similare

Butonul înapoi la început