Alfabetizarea financiară: Comisia și OCDE-INFE publică un cadru comun pentru îmbunătățirea competențelor financiare ale cetățenilor
Comisia Europeană și Rețeaua internațională pentru educație financiară a OCDE (OCDE-INFE) au publicat astăzi, 11 ianuarie, cadrul comun al UE/OCDE-INFE de competențe financiare pentru adulți.
Acest cadru vizează îmbunătățirea competențelor financiare ale cetățenilor, pentru a le permite să ia decizii judicioase cu privire la finanțele lor personale. Acesta va sprijini dezvoltarea de politici publice, programe de alfabetizare financiară și materiale educaționale de către statele membre, instituțiile de învățământ și sectorul financiar. De asemenea, cadrul va sprijini schimbul de bune practici între factorii de decizie politică și părțile interesate din UE.
O mai bună înțelegere a finanțelor le oferă cetățenilor mijloacele de a-și gestiona finanțele personale și le permite să participe cu mai multă siguranță și încredere pe piețele financiare. Cadrul de competențe financiare publicat astăzi se înscrie în continuarea măsurilor anunțate în Planul de acțiune din 2020 privind uniunea piețelor de capital. Acesta marchează o etapă esențială în activitatea Comisiei în materie de alfabetizare financiară și reprezintă o continuare importantă a activității OCDE/INFE în acest domeniu.
Cadrul comun de competențe financiare pentru adulți publicat astăzi: evidențiază competențele-cheie de care trebuie să dispună o persoană pentru a lua decizii financiare judicioase și se bazează pe competențele definite în cadrul G20/OCDE-INFE de competențe fundamentale privind alfabetizarea financiară a adulților, adaptându-le la contextul UE și integrând competențele digitale și competențele în materie de finanțare durabilă.
Mairead McGuinness, comisarul pentru servicii financiare, stabilitate financiară și uniunea piețelor de capital, a declarat: „Dotarea cetățenilor cu know-how-ul necesar pentru a lua decizii în cunoștință de cauză cu privire la finanțele lor personale promovează bunăstarea financiară și o participare cu un nivel mai mare de încredere pe piețele financiare. Acest lucru este cu atât mai important cu cât sectorul financiar este din ce în ce mai digitalizat. Nivelurile actuale de alfabetizare financiară din UE sunt, din păcate, scăzute și au un impact disproporționat asupra persoanelor celor mai vulnerabile din societate. Anunțul făcut astăzi, precum și activitatea comună a Comisiei și a OCDE-INFE, reprezintă un important pas înainte în consolidarea alfabetizării financiare în UE, prin punerea la dispoziția statelor membre și a altor părți interesate a instrumentelor necesare pentru elaborarea politicilor și a programelor de alfabetizare financiară. Acest cadru reprezintă o parte esențială a Planului nostru de acțiune privind uniunea piețelor de capital și ne aduce mai aproape de finalizarea unei piețe unice în care consumatorii să poată participa în condiții de siguranță pe piețele de capital.” […]
[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.