Amazon, beneficii fiscale ilegale de 250 milioane euro
Margrethe Vestager, comisarul pentru politica de concurență, a declarat: „Luxemburgul a acordat beneficii fiscale ilegale companiei Amazon. Drept urmare, aproape trei sferturi din profiturile înregistrate de Amazon nu au fost impozitate. Cu alte cuvinte, companiei Amazon i s-a permis să plătească de patru ori mai puține impozite decât alte companii locale supuse acelorași norme fiscale naționale. Acest lucru este ilegal din perspectiva normelor UE privind ajutoarele de stat. Statele membre nu pot să acorde grupurilor multinaționale facilități fiscale selective de care nu pot beneficia și alții.”
O investigație aprofundată a fost lansată în octombrie 2014, iar în urma acesteia Comisia a ajuns la concluzia că prin soluția fiscală anticipată, emisă în 2003 și prelungită în 2011, Luxemburgul a micșorat impozitul plătit de Amazon în acest stat fără nicio justificare valabilă.
Folosindu-se de această soluție, Amazon și-a mutat majoritatea profiturilor de la o societate plătitoare de impozite în Luxemburg (Amazon EU) la una neplătitoare (Amazon Europe Holding Technologies).
Din investigația efectuată de Comisie a reieșit că nivelul redevențelor plătite, aprobat prin soluția fiscală anticipată, a fost exacerbat și nu a reflectat realitatea economică. Pe baza acestor elemente, concluzia Comisiei a fost că s-a acordat un avantaj economic selectiv companiei Amazon, care astfel a putut evita impozitarea a trei sferturi din profiturile obținute din totalul vânzărilor în UE.
În decizia din 4 octombrie, Comisia a prezentat metoda de calculare a valorii avantajului concurențial nejustificat care a fost acordat companiei Amazon. Pe baza informațiilor disponibile, aceasta a fost estimată la aproximativ 250 milioane euro, la care se adaugă dobânzi. În perioada următoare, autoritățile fiscale luxemburgheze trebuie să determine suma exactă a impozitelor neplătite, pe baza metodei stabilite în decizie.
Știre preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România