Analiza anuală privind ocuparea forței de muncă și situația socială subliniază că investițiile în educație sunt esențiale pentru combaterea efectelor crizei economice
Produsul Intern Brut pe cap de locuitor a crescut in România cu mai mult de 10% din 2007 până în prezent, o excepție pozitivă la nivel european, conform celui mai recent raport publicat de Comisia Europeană. Totodată, spre deosebire de alte state membre, România a avut o politică de ridicare sau protecție a plafonului minim de salarizare, ce a condus la reducerea discrepanțelor salariale.
În ceea ce privește combaterea efectelor recesiunii prin formare profesională și învățământ, România înregistrează o rată peste media UE a tinerilor care nu sunt implicați în niciun fel de activitate[1] (16% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani, față de 13% media UE28 în 2013). In perioada 2007 – 2012, România este statul membru cu cea mai mare reducere a investițiilor în educație (cu 40%), urmată de Ungaria (30%), Marea Britanie, Letonia, Grecia, Italia și Portugalia (cu aproximativ 20%).
Marianne Thyssen, comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, a declarat: „Crearea de locuri de muncă reprezintă misiunea noastră cea mai urgentă, iar consecințele crizei îngreunează și mai mult situația. În cadrul acestei analize s-a constatat că este necesar să se pună în aplicare reforme structurale, precum și măsuri de sprijinire a consumului și a cererii. Avem nevoie de investiții suplimentare în oameni, pentru a îmbunătăți educația, cursurile de formare și măsurile de activare destinate cetățenilor europeni, astfel încât aceștia să fie mai pregătiți pentru piața muncii. Ofensiva privind investițiile a Comisiei Juncker va permite obținerea unor progrese reale și substanțiale în aceste domenii cruciale”.
Studiul Comisiei Europene prezintă comparativ cei mai recenți indicatori din sfera socială, concentrându-se pe crearea locurilor de muncă, creșterea productivității și combaterea șomajului și a sărăciei. De asemenea, raportul dedică un capitol consecințelor crizei economice asupra nivelului de convergență dintre statele membre ale Uniunii, în ceea ce privește gradul de ocupare, productivitatea muncii și nivelul produsului intern brut. Potrivit studiului, statele membre care oferă locuri de muncă de calitate, investesc în capitalul uman și iau măsuri eficiente de protecție socială sunt mai rezistente în fața crizei economice.
Sursa informatiei: http://ec.europa.eu/romania/news/15012015_analiza_fortei_de_munca_ro.htm