Angajamentul asumat în favoarea neutralității climatice până în 2050: Comisia propune actul legislativ european privind clima și lansează o consultare cu privire la Pactul climatic european
Astăzi, 4 martie, Comisia prezintă o propunere de consacrare în legislație a angajamentului politic al UE de a deveni neutră din punct de vedere climatic până în 2050, pentru a proteja planeta și cetățenii noștri. Actul legislativ european privind clima stabilește obiectivul pentru 2050 și direcția de urmat pentru toate politicile UE și oferă previzibilitate autorităților publice, întreprinderilor și cetățenilor. În același timp, Comisia lansează o consultare publică cu privire la viitorul Pact climatic european. Prin intermediul acestei consultări, publicul va fi implicat în proiectarea în comun a acestui instrument.
Prin intermediul actului legislativ european privind clima, Comisia propune un obiectiv obligatoriu din punct de vedere juridic de reducere la zero a emisiilor nete de gaze cu efect de seră până în 2050. Instituțiile UE și statele membre sunt obligate în mod colectiv să adopte măsurile necesare la nivelul UE și la nivel național pentru îndeplinirea acestui obiectiv.
Actul legislativ privind clima include măsuri pentru a monitoriza progresele înregistrate și pentru a ne adapta acțiunile în consecință, pe baza sistemelor existente, cum ar fi procesul de guvernanță pentru planurile naționale privind energia și clima ale statelor membre, rapoartele periodice ale Agenției Europene de Mediu și cele mai recente dovezi științifice privind schimbările climatice și impactul acestora. Progresele vor fi analizate o dată la cinci ani, în conformitate cu evaluarea la nivel global prevăzută în Acordul de la Paris.
Actul legislativ privind clima abordează, de asemenea, calea de urmat pentru îndeplinirea obiectivului pentru 2050:
- Pe baza unei evaluări cuprinzătoare a impactului, Comisia va propune un nou obiectiv al UE pentru 2030 de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Actul legislativ privind clima va fi modificat după finalizarea evaluării impactului.
- Până în iunie 2021, Comisia va reexamina și, după caz, va propune revizuirea tuturor instrumentelor de politică relevante pentru a realiza reducerile suplimentare ale emisiilor pentru 2030.
- Pentru perioada 2030-2050, Comisia propune stabilirea unei traiectorii la nivelul UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, pentru a măsura progresele și a asigura previzibilitate pentru autoritățile publice, întreprinderi și cetățeni.
- Până în septembrie 2023 și, ulterior, o dată la cinci ani, Comisia va evalua coerența măsurilor UE și naționale cu obiectivul privind neutralitatea climatică și cu traiectoria pentru perioada 2030-2050.
- Comisia va fi autorizată să formuleze recomandări adresate statelor membre ale căror acțiuni nu sunt în concordanță cu obiectivul neutralității climatice, iar statele membre vor fi obligate să țină seama în mod corespunzător de aceste recomandări sau să explice motivele pentru care nu au făcut acest lucru. De asemenea, Comisia poate reexamina caracterul adecvat al traiectoriei și măsurile adoptate la nivelul Uniunii.
- În plus, statele membre vor trebui să elaboreze și să pună în aplicare strategii de adaptare pentru a consolida reziliența și a reduce vulnerabilitatea la efectele schimbărilor climatice.
Știre preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România