Știri

Campania „Europa casa noastra” popularizata si la Piatra Neamt

Programul „Europa, casa noastra” derulat de Reprezentanta Comisiei Europene in Romania, editia 2015, a ajuns si in Neamt.

Astazi, reprezentanta Centrului Europe Direct Nord-Est a insotit-o pe Georgiana Petcu la Scoala Gimnaziala „Episcop Melchisedec Stefanescu”, din Garcina, si la Colegiul Tehnic din Piatra Neamt, unde a avut loc prezentarea campaniei „Europa, casa noastra”, precum si prezentarea concursului „Lider european”.

„Europa, casa noastră” este o campanie de informare şi comunicare anuală a Reprezentanței Comisiei Europene în România derulată în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale. Campania este menită să transpună priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene în mediul şcolar.

Campania se află la a cincea ediție și îşi propune să informeze elevii şi profesorii cu privire la proiectul de integrare europeană (istoria, prezentul şi viitorul acestuia), priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene, dar şi informaţii care îi privesc direct (posibilitatea de a studia şi de a lucra în statele membre, implicarea în activităţi de voluntariat, schimburi între tineri, participarea la internship-uri, implicarea în proiecte comunitare). Campania este deschisă tuturor şcolilor (primare şi gimnaziale), precum şi liceelor din România. Elevii participanţi trebuie să fie coordonaţi de învăţători sau profesori.

Acţiunile campaniei:

Campania de informare „Europa, casa noastră” are patru componente importante:

· Vizite în școli

· Concursul de proiecte “Lider European”

· Ziua Europei

Concursul de proiecte „Lider european”, organizat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naționale, are rolul de a dezvolta abilităţile de leadership ale elevilor şi de a le pune în valoare în contextul unor activităţi legate de valorile şi temele europene. Concursul se derulează la nivel național și este deschis tuturor liceelor din România.

Elevii au avut de asemenea sansa de a afla informatii despre oportunitatile de voluntariat la nivelul orasului Piatra Neamt, de la domnul Eugen Simion, din partea organizatiei „Salvati copiii” si de la Bogdan Roman, reprezentant al organizatiei „Ileana” si activ in organizarea de evenimente adresate publicului tanar din Piatra Neamt.

De asemenea, in cadrul intalnirilor, Centrul Europe Direct Nord-Est a avut ocazia de a se prezenta ca pol de informare europeana in regiune, a-si populariza activitatea si a adresa elevilor invitatia de a participa la evenimentele adresate lor.

Va invitam sa consultati pagina de FB dedicata acestei campanii, „Europa casa noastra” si va provocam sa va pregatiti pentru a deveni urmatorul „Lider european”.
Informatii despre concurs la adresa: http://europacasanoastra.ro/categ…/activitati-clasele-ix-xii
Informatii despre campania „Europa, casa noastra” http://www.europacasanoastra.ro/categorii/despre-campanie

Articole similare

Butonul înapoi la început