Campania „UE salvează vieți” la București
Campania de informare „UE salvează vieți”, demarată de Comisia Europeană în 6 aprilie, are obiectivul de a explica, în mod interactiv, contribuția Uniunii la coordonarea răspunsului de urgență în cazul unor dezastre naturale și alte crize, în Europa și în restul lumii. Aceasta va traversa mai multe țări europene și va ajunge la București în 27 aprilie.
Comisarul european pentru ajutor umanitar și gestionarea crizelor Christos Stylianides a declarat: „Trebuie să aducem Europa mai aproape de cetățeni și să arătăm eforturile concrete pe care UE le face pentru a asigura bunăstarea europenilor. Pe parcursul noii noastre campanii, le vom oferi cetățenilor informații utile și fiabile și le vom arăta cum protejează UE femeile, bărbații și copii de pe continentul nostru și din întreaga lume.„
Prin intermediul unei expoziții, ce folosește tehnologii de realitate virtuală, vor fi furnizate informații care să le permită cetățenilor să înțeleagă mai bine activitățile UE în ce privește răspunsul la crize. Lansarea turneului a avut loc la Vilnius (Lituania), unde expoziția este deschisă publicului timp de zece zile, și va continua pe ruta București(27 aprilie – 6 mai), Roma, Berlin, Marsilia, urmând a se încheia la Madrid (20-29 iulie).
Știre preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.