Comisia aprobă o schemă a României în valoare de 103 milioane EUR, în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență
Comisia Europeană a aprobat, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, o schemă a României în valoare de 103 milioane EUR (512 milioane RON) pentru sprijinirea construirii de instalații de stocare a energiei electrice. Această măsură va fi finanțată parțial prin Mecanismul de redresare și reziliență („MRR”), în urma evaluării pozitive de către Comisie a Planului de redresare și reziliență al României și a adoptării acestuia de către Consiliu.
Scopul acestei scheme este să sprijine investițiile în instalațiile de stocare a energiei electrice pe bază de baterii, permițând o integrare fără probleme a energiei din surse regenerabile eoliene și solare în sistemul energetic din România.
Ajutoarele din cadrul schemei vor fi sub forma unui grant direct pentru proiecte selectate printr-o procedură de ofertare concurențială. Ajutorul acordat fiecărui beneficiar în parte nu va depăși: (i) 100 % din deficitul de finanțare al proiectului, (ii) 167 000 EUR per MWh de capacitate de stocare instalată sau (iii) o sumă maximă de 15 milioane EUR. Proiectele vor fi selectate până la 31 decembrie 2023 și trebuie finalizate până la 31 decembrie 2025.
[…] Citiți știrea completă accesând Website-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.