Știri

Comisia face apel la serviciile de streaming, operatori și utilizatori pentru a preveni congestionarea rețelei și discută problema cu autoritățile europene de reglementare

Ca urmare a măsurilor de distanțare socială instituite în întreaga Europă pentru combaterea pandemiei de COVID-19, cererea privind capacitatea de conectare pe internet a crescut, fie că este vorba despre munca la distanță, procesul de învățare online sau divertisment. Acest lucru ar putea pune presiune asupra rețelelor, într-un moment în care acestea trebuie să fie operaționale la cel mai înalt nivel posibil.

Pentru a preveni congestionarea și pentru a asigura accesul la internet, comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a făcut apel la responsabilitatea serviciilor de streaming, a operatorilor și a utilizatorilor. Se recomandă ca platformele de streaming să ofere mai degrabă o calitate standard a transmisiei și să coopereze cu operatorii de telecomunicații. Aceștia din urmă ar trebui să ia măsuri preventive și de atenuare, încurajând utilizatorii să aplice setări care reduc consumul de date, inclusiv utilizarea rețelei Wi-Fi sau reducerea rezoluției pentru conținut.

În urma unui apel telefonic cu directorul general al furnizorului în flux continuu (streaming) Netflix, Reed Hastings, ieri 18 martie, comisarul Breton a declarat: „Europa și întreaga lume se confruntă cu o situație fără precedent. Guvernele au luat măsuri de reducere a interacțiunilor sociale pentru a limita răspândirea COVID-19 și pentru a încuraja munca la distanță și  învățământul online. Platformele de streaming, operatorii de telecomunicații și utilizatorii, avem cu toții responsabilitatea comună de a lua măsuri pentru a asigura buna funcționare a internetului în timp ce încercăm să împiedicăm răspândirea virusului.”

Operatorii din UE indică faptul că există o creștere a cererii de conectivitate. Deși nu cauzează până în prezent o situație generală de congestie a rețelei, ca măsură de precauție, Comisia și Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC) discută instituirea unui mecanism special de raportare pentru a monitoriza situația traficului pe internet în fiecare stat membru. Astfel ar putea răspunde eventualelor probleme de capacitate. În general, această situație accentuează importanța continuării investițiilor în rețele pentru a îndeplini obiectivele „societății gigabiților pentru 2025”  ale Comisiei, în special prin rețelele 5G și fibră optică.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România

Articole similare

Butonul înapoi la început