Comisia lansează o inițiativă majoră de finanțare a eficienței energetice împreună cu Banca Europeană de Investiții
Comisia Europeană și Grupul BEI au lansat în comun Inițiativa privind eficiența energetică a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri).

Dezvoltată în parteneriat cu Fundația Solar Impulse, această inițiativă marchează un pas important către abordarea provocărilor în materie de eficiență energetică cu care se confruntă IMM-urile europene.
Inițiativa urmărește să mobilizeze o finanțare totală de peste 65 de miliarde EUR până în 2027, în beneficiul a peste 350 000 de întreprinderi din întreaga UE. Stimularea adoptării măsurilor de eficiență energetică va ajuta IMM-urile să își reducă amprenta de carbon, sporindu-le în același timp competitivitatea, în conformitate cu Pactul pentru o industrie curată și cu Planul de acțiune pentru energie la prețuri accesibile ale UE.
Știrea completă este disponibilă pe site-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.



