Comisia solicită din partea Temu informații în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale, cu privire la comercianții care vând produse ilegale pe piața Temu
Comisia a transmis astăzi, 11 octombrie, o cerere de informații către Temu în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale (RSD), prin care solicită acestei platforme să furnizeze informații detaliate și documente interne cu privire la măsurile de atenuare luate împotriva prezenței și reapariției comercianților care vând produse ilegale pe piața online a acesteia. De asemenea, cererea de informații solicită Temu să furnizeze date și informații suplimentare cu privire la măsurile adoptate pentru a atenua riscul de diseminare a produselor ilegale, precum și riscurile legate de protecția consumatorilor, de sănătatea publică și de starea de bine a utilizatorilor. În plus, Comisia solicită și detalii privind sistemele de recomandare ale Temu și riscul pentru protecția datelor cu caracter personal ale utilizatorilor.
[…] Citiți știrea completă accesând Website-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.