Știri

Competiția Lider European și-a desemnat câștigătorii! Idei câştigătoare pentru viitorul Europei

Echipa „New Generation” din Buzău a câștigat finala concursului Lider European organizat de Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Lider European este o competiție care își propune să dezvolte abilitățile de leadership și de vorbire în public ale elevilor de liceu, spiritul de echipă și capacitatea de a mobiliza grupuri de oameni pentru a lucra împreună în beneficiul comunității lor.

Pe 16 decembrie 2021, trei echipe finaliste și-au disputat locurile pe podium la București, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România: Echipa „4 the Future”, cu proiectul „Puntea generaţiilor”, Colegiul Naţional Emil Racoviţă din București, Echipa „Euroteam junior”, cu proiectul „Asistența pentru vârstnici în obținerea certificatului verde”, Liceul Teoretic Petre Pandrea din Balș, și Echipa „New generation”, cu proiectul „Prea devreme e mai târziu”, Liceului Economic din Buzău.

Echipa „New Generation” a impresionat juriul cu proiectul său și a câștigat premiu I, pe locul II s-a clasat echipa „4 the Future”, iar pe trei, echipa „Euroteam junior”.

„Îi felicit pe acești copii minunați pentru toată munca lor, pentru pasiunea și creativitatea de care au dat dovadă în concurs. Toți sunt câștigători și merită respectul și aprecierile noastre, pentru că toți au demonstrat, mai presus de orice, că au stofă de lideri, că se implică în proiecte pentru comunitatea lor și că sunt energici, optimiști și inteligenți. Obiectivul concursului este de a promova și de a consolida spiritul Uniunii Europene în rândul tinerilor. Acești elevi ambițioși din toată ţara ne-au arătat că astăzi se pregătesc să fie liderii europeni de mâine.  În cea de-a unsprezecea ediție am avut un record absolut de proiecte- 319- record pentru care mulțumim elevilor, profesorilor și inspectorilor școlari”, a declarat Ramona Chiriac, Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Echipele care au primit mențiuni sunt următoarele: Echipa „No Waste Better Taste”, cu proiectul „No Waste Better Taste”, Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Constanța, Echipa „A fortiori”, cu proiectul „Festivalul EU pentru Tine”, Liceul Teoretic Spiru Haret din Moinești, Echipa „NewWaveEU”, cu proiectul „Biblioteca de la Colțul Străzii”, Colegiul Național Mihai Viteazul din București, Echipa „Artlead”, cu proiectul „Casa Copilăriei”, Colegiul Național de Artă Octav Băncilă din Iași, și Echipa „Proeuro Brâncuși”, cu proiectul „PRO EuRO BRÂNCUȘI!”, Liceul Tehnologic Constantin Brâncuși din Craiova. […]

[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început