Știri

Conferința privind viitorul Europei: Dialogul cu cetățenii pentru construirea unei Europe mai reziliente

Astăzi, 10 martie, președintele Parlamentului European, David Sassoli, prim-ministrul Portugaliei, António Costa, în numele Președinției Consiliului, și președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, au semnat Declarația comună referitoare la Conferința privind viitorul Europei. Aceasta pregătește terenul pentru lansarea unei serii de dezbateri și discuții care le vor permite cetățenilor din toate colțurile Europei să își împărtășească ideile pentru a contribui la conturarea viitorului Europei.

Președintele Sassoli a declarat: „Astăzi marcăm un nou început pentru Uniunea Europeană și pentru toți cetățenii europeni. Conferința privind viitorul Europei va fi o ocazie unică pentru toți cetățenii europeni și pentru societatea noastră civilă de a contura viitorul Europei, un proiect comun pentru o democrație europeană funcțională. Vă invităm pe toți să vă implicați și să vă exprimați părerea pentru a construi ce va fi Europa de mâine: Europa TA.

Prim-ministrul Costa a declarat: „Convocarea Conferinței privind viitorul Europei este un mesaj de încredere și speranță pentru viitor, pe care îl transmitem europenilor. Avem încredere că vom depăși pandemia și criza; avem speranța că împreună vom construi o Europă viitoare echitabilă, ecologică și digitală.

Președinta von der Leyen a declarat: „Astăzi îi invităm pe toți europenii să se exprime. Să spună în ce Europă doresc să trăiască, să o modeleze și să își unească forțele pentru a ne ajuta să o construim. Așteptările cetățenilor sunt clare: își doresc să aibă un cuvânt de spus cu privire la viitorul Europei și la temele care le afectează viața. Și promisiunea noastră de astăzi este la fel de clară: îi vom asculta. Iar apoi vom acționa.

Conferința își propune să le acorde cetățenilor un rol mai important în conturarea politicilor și a obiectivelor ambițioase ale UE, îmbunătățind astfel reziliența Uniunii la crize, indiferent de natura economică sau sanitară a acestora. Conferința va crea un nou forum public pentru o dezbatere deschisă, incluzivă, transparentă și structurată cu cetățenii europeni pe temele care contează pentru ei și care le afectează viața de zi cu zi.

Declarația comună cuprinde o listă neexhaustivă de teme posibile pentru conferință. Sunt menționate aspecte precum sănătatea, schimbările climatice, echitatea socială, transformarea digitală, rolul UE în lume și modalitățile de consolidare a proceselor democratice care guvernează UE. Aceste teme corespund priorităților generale ale UE și aspectelor semnalate de cetățeni în sondajele de opinie. În cele din urmă, cetățenii participanți vor decide ce subiecte vor fi discutate în cadrul conferinței. […]

[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început