Coronavirus: Comisia propune consolidarea coordonării călătoriilor în condiții de siguranță în UE
Ieri, 25 noiembrie, Comisia Europeană a propus actualizarea normelor referitoare la coordonarea liberei circulații în condiții de siguranță în UE, care au fost instituite ca răspuns la pandemia de COVID-19.
Începând din vară, rata de vaccinare a crescut semnificativ, iar certificatul digital al UE privind COVID a fost pus în aplicare cu succes, peste 650 de milioane de certificate fiind emise până în prezent. În același timp, situația epidemiologică din UE continuă să evolueze, iar unele state membre au adoptat măsuri suplimentare de sănătate publică, inclusiv administrarea de doze de rapel. Ținând seama de toți acești factori, Comisia propune să se pună un accent mai puternic pe o abordare „personalizată” a măsurilor privind călătoriile și pe o perioadă standard de acceptare a certificatelor de vaccinare de 9 luni de la seria de vaccinare primară. Perioada de 9 luni ia în considerare orientările oferite de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) privind administrarea dozelor de rapel după o perioadă de 6 luni și prevede o perioadă suplimentară de 3 luni pentru a se asigura faptul că campaniile naționale de vaccinare se pot adapta, iar cetățenii pot avea acces la dozele de rapel.
Comisia propune, de asemenea, actualizări ale hărții UE bazate pe codul de culori, precum și o procedură simplificată de activare a „frânei de urgență”.
De asemenea, Comisia propune astăzi actualizarea normelor privind călătoriile dinspre țări terțe către UE [comunicat de presă disponibil la 14:15].
Didier Reynders, comisarul pentru justiție, a declarat: De la începutul pandemiei, Comisia a fost pe deplin activă în găsirea de soluții pentru a garanta în mod coordonat libera circulație a persoanelor în condiții de siguranță. Având în vedere cele mai recente evoluții și dovezi științifice, propunem o nouă recomandare care urmează să fie adoptată de Consiliu. Pe baza instrumentului nostru comun, certificatul digital al UE privind COVID, care a devenit un adevărat standard, ne îndreptăm către o abordare „personalizată”. Obiectivul nostru principal este evitarea unor măsuri divergente în întreaga UE. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește dozele de rapel, care vor fi esențiale pentru combaterea virusului. Printre alte măsuri, propunem astăzi ca Consiliul să convină asupra unei perioade standard de valabilitate pentru certificatele de vaccinare eliberate în urma seriei primare. Va fi esențial, pentru lunile următoare și pentru protejarea liberei circulații a cetățenilor în condiții de siguranță, să se ajungă la un acord cu privire la această propunere.
Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a adăugat: Certificatul digital al UE privind COVID și abordarea noastră coordonată cu privire la măsurile referitoare la călătorii au contribuit semnificativ la libera circulație în condiții de siguranță, protecția sănătății publice fiind prioritatea noastră. Peste 65 % din populația totală a UE a fost vaccinată, dar acest lucru nu este suficient. Prea multe persoane nu sunt încă protejate. Pentru ca toată lumea să călătorească și să trăiască în cel mai sigur mod posibil, trebuie să ajungem urgent la rate de vaccinare semnificativ mai ridicate. De asemenea, trebuie să ne consolidăm imunitatea cu ajutorul dozelor de rapel. Ținând seama de orientările ECDC și pentru a le permite statelor membre să își adapteze campaniile de vaccinare și pentru ca cetățenii să aibă acces la doze de rapel, propunem o perioadă standard de acceptare pentru certificatele de vaccinare. În același timp, trebuie să continuăm să îi încurajăm cu fermitate pe toți cetățenii să respecte în continuare măsurile de sănătate publică. Trebuie să purtăm în continuare măștile. […]
[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.