Coronavirusul: echipe medicale europene trimise în Italia, România mobilizează 11 doctori şi 6 asistente
O echipă europeană de medici și asistenți medicali din România și Norvegia, mobilizată prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE, va fi trimisă neîntârziat la Milano și Bergamo pentru a veni în ajutorul cadrelor medicale italiene în lupta pe care acestea o duc împotriva coronavirusului. La rândul său, Austria a oferit Italiei peste 3000 de litri de dezinfectant prin intermediul aceluiași mecanism. Comisia va coordona și va cofinanța această asistență europeană.
Președinta Ursula von der Leyen a declarat: „Acești asistenți medicali și acești medici, care și-au părăsit căminele pentru a-i ajuta pe colegii lor din alte state membre, sunt adevărata față a solidarității europene. Întreaga Europă este mândră de dumneavoastră. Comisia face tot posibilul pentru a ajuta Italia și toate statele membre în acest moment în care ajutorul este atât de necesar.”
Janez Lenarčič, comisarul pentru gestionarea crizelor, a adăugat: „Mulțumesc României, Norvegiei și Austriei pentru sprijinul acordat Italiei în vremuri atât de grele pentru întregul continent. Acțiunile lor sunt o dovadă palpabilă a solidarității europene. Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE lucrează ceas de ceas și zi de zi, împreună cu toate statele membre, pentru a avea siguranța că ajutorul disponibil este direcționat către cei care au cel mai mult nevoie de el.”
Italia a activat și Sistemul de sateliți Copernicus(link is external) al UE pentru a cartografia unitățile medicale și spațiile publice pe durata situației de urgență generate de coronavirus.
De asemenea, Italia a primit ieri echipamente personale de protecție a căror livrare a fost coordonată prin intermediul Centrului de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE. Mai multe state membre ale UE au trimis, la rândul lor, Italiei echipamente de protecție, ca, de exemplu, măști, salopete și ventilatoare, și au preluat în spitalele lor pacienți italieni.
Imagine și informație preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.