Știri

Declarația liderilor a 27 de state membre și a Consiliului European, a Parlamentului European și a Comisiei Europene

Declarația de la Roma

Bruxelles, 25 martie 2017

Noi, liderii a 27 de state membre și ai instituțiilor UE, suntem mândri de realizările Uniunii Europene: construirea unității europene reprezintă un efort vizionar și curajos. Acum șaizeci de ani, în încercarea de a ne redresa după tragedia celor două războaie mondiale, am decis să ne unim forțele și să reclădim continentul din propria cenușă. Am construit o Uniune unică, cu instituții comune și cu valori solide, o comunitate a păcii, libertății, democrației, drepturilor omului și statului de drept, o mare putere economică cu niveluri fără precedent de protecție socială și bunăstare.

Unitatea europeană a început cu visul câtorva și a devenit speranța multora. Apoi Europa a redevenit una. Astăzi, suntem uniți și suntem mai puternici: sute de milioane de europeni se bucură că trăiesc într-o Uniune extinsă, dincolo de vechile diviziuni.

Uniunea Europeană se confruntă cu provocări fără precedent, atât la nivel global, cât și intern: conflictele regionale, terorismul, presiunile crescânde exercitate de migrație, protecționismul și inegalitățile sociale și economice. Împreună, suntem hotărâți să răspundem provocărilor unei lumi în schimbare rapidă și să le oferim cetățenilor noștri securitate, dar și noi oportunități.

Vom face Uniunea Europeană mai puternică și mai rezistentă, printr-o și mai mare unitate și solidaritate între noi și prin respectarea normelor comune. Unitatea este, în același timp, necesitate și libertate de alegere. Separați, am fi marginalizați de dinamica globală. Uniți, avem cea mai mare șansă să ne exercităm influența și să ne apărăm interesele și valorile noastre comune. Vom acționa împreună, cu ritmuri și intensități diferite, atunci când este necesar, mergând în aceeași direcție, așa cum am făcut și în trecut, respectând Tratatele și lăsând ușa deschisă pentru cei care vor dori să ni se alăture mai târziu. Uniunea noastră este unită și indivizibilă.

În următorii zece ani, ne dorim o Uniune sigură și securizată, prosperă, competitivă, durabilă și responsabilă din punct de vedere social, care să aibă voința și capacitatea de a juca un rol important în lume și de a modela procesul de globalizare. Ne dorim o Uniune în care cetățenii să se bucure de oportunități noi în ceea ce privește dezvoltarea socială și culturală, precum și creșterea economică. Ne dorim o Uniune care să rămână deschisă acelor țări europene care ne respectă valorile și care se angajează să le promoveze.

Declarația completă

Articole similare

Butonul înapoi la început