Ediția din 2020 a tabloului de bord privind justiția în UE: Eficiența și accesibilitatea sistemelor de justiție din UE continuă să se îmbunătățească, însă în unele state membre percepția asupra independenței sistemului judiciar se înrăutățește
Astăzi, 10 iulie, Comisia Europeană a publicat ediția din 2020 a tabloului de bord privind justiția în UE – o imagine de ansamblu comparativă a eficienței, a calității și a independenței sistemelor de justiție din toate statele membre ale UE. Tabloul de bord din acest an arată o îmbunătățire continuă a eficienței sistemelor de justiție într-un număr mare de state membre. În același timp, potrivit rezultatelor unui sondaj Eurobarometru publicat astăzi, percepția asupra independenței sistemului judiciar în rândul cetățenilor din mai multe state membre a continuat să se înrăutățească.
Vicepreședinta pentru valori și transparență, Věra Jourová, a declarat: „Tabloul de bord privind justiția în UE este un instrument consacrat prin intermediul căruia analizăm tendințele pe care le înregistrează sistemele de justiție din Uniune. Este încurajator să constat că sistemele de justiție din multe state membre funcționează mai bine și că cetățenii europeni pot cere în mod eficace să li se facă dreptate. Ceea ce mă îngrijorează însă este faptul că, în unele țări, percepția asupra independenței este foarte scăzută, presiunea politică fiind unul dintre principalele motive.”
Comisarul pentru justiție și consumatori, Didier Reynders, a declarat: „Tabloul de bord privind justiția oferă informații valoroase cu privire la statul de drept în toate statele membre ale UE, iar rezultatele acestuia vor fi incluse în primul raport anual privind statul de drept pe care Comisia îl va publica anul acesta. Începând cu ediția din 2020, se observă îmbunătățiri în ceea ce privește eficacitatea sistemelor de justiție în marea majoritate a statelor membre, ceea ce este o veste bună. Cu toate acestea, putem constata, de asemenea, că cetățenii nu au încredere deplină în sistemele juridice din țările lor, o problemă pe care trebuie să o rezolvăm.”
Printre principalele constatări ale ediției din 2020 se numără:
- Tendințe pozitive în ceea ce privește eficiența sistemelor de justiție: Din 2012 se pot observa evoluții pozitive în majoritatea statelor membre în cazul cărora s-au identificat provocări specifice în cadrul semestrului european. În aproape toate aceste state membre, durata procedurilor în primă instanță a scăzut sau cel puțin a rămas stabilă. Aproape toate statele membre au raportat o rată ridicată de soluționare a cauzelor (peste 97 %), ceea ce înseamnă că instanțele sunt în general în măsură să țină pasul cu dosarele noi, realizând în același timp progrese în ceea ce privește întârzierile acumulate din anii precedenți. Tabloul de bord analizează, de asemenea, eficiența în domenii specifice ale legislației UE, selectate datorită relevanței acestora pentru piața unică și mediul de afaceri. Printre acestea se numără legislația privind protecția consumatorilor, de exemplu, materie în care în șapte state membre procedurile au durat mai puțin de trei luni până la pronunțarea unei hotărâri, precum și spălarea de bani, infracțiune în cazul căreia durata procedurilor judiciare în primă instanță variază de la un an, în medie, în jumătate din statele membre, până la doi ani în mai multe state membre care se confruntă cu provocări în ceea ce privește urmărirea penală a acestei infracțiuni.
- Percepția asupra independenței sistemului judiciar a scăzut în comparație cu 2019: Potrivit rezultatelor unui nou sondaj Eurobarometru publicat astăzi, în două treimi din statele membre, percepția asupra independenței sistemului judiciar în rândul cetățenilor s-a îmbunătățit, începând din 2016. Cu toate acestea, în comparație cu anul trecut, percepția publicului asupra independenței justiției s-a înrăutățit în aproximativ două cincimi din totalul statelor membre și în aproximativ jumătate dintre statele membre care se confruntă cu provocări specifice. Amestecul sau presiunea din partea guvernului și a politicienilor a fost motivul cel mai frecvent invocat pentru lipsa de independență percepută a instanțelor și a judecătorilor, urmat de presiunea exercitată de interesele economice sau de alte interese specifice.
- Îmbunătățirea accesibilității și a egalității de gen: Aproape toate statele membre oferă acces online la unele informații despre sistemul lor judiciar și majoritatea oferă informații persoanelor cu deficiențe de vedere sau de auz, precum și vorbitorilor nenativi. Statele membre încep să pună la dispoziție mecanisme de citire automată a hotărârilor, dar există diferențe între statele membre în ceea ce privește gradul de avansare al acestor proiecte. Hotărârile judecătorești în acest format sunt mai ușor de utilizat și mai accesibile publicului larg. Aproape toate statele membre oferă cel puțin o serie de facilități pentru copii, de exemplu prin intermediul unor ședințe de judecată adaptate acestora. Însă în mai puțin de jumătate dintre statele membre există site-uri web adaptate copiilor, cu informații despre sistemul de justiție. În cele din urmă, deși femeile reprezintă în continuare mai puțin de 50 % din numărul de judecători în majoritatea instanțelor supreme ale statelor membre, începând din 2010, cifrele continuă să crească în majoritatea statelor membre.[…]
[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.