Știri

Eveniment emblematic european pentru orașe – Cities Forum 2025

În perioada 17-19 iunie, reprezentanți ai administrațiilor publice locale din Roman, Iași, Bacău, Fălticeni, Vaslui și Dorohoi, împreună cu o delegație ADR Nord-Est, au participat la un eveniment emblematic dedicat orașelor – Cities Forum 2025 – în Cracovia. Organizat de către European Urban Initiative și Comisia Europeană prin DG REGIO, Cities Forum 2025 a reunit, în această ediție, peste 800 de participanți din toate zonele publice, locale și regionale. De la primari la specialiști în dezvoltare urbană, de la reprezentanți ai autorităților locale și regionale la Comisarul european pentru coeziune și reforme, toți cei prezenți au avut ocazia de a se implica în mod direct și activ în cadrul sesiunilor specializate pe teme de interes pentru dezvoltarea orașelor.

Sub sloganul „Împuternicirea orașelor, modelarea viitorului Europei”, această ediție Cities Forum s-a concentrat pe colectarea ideilor pentru dezvoltarea agendei politice a UE pentru orașe și, în același timp, a reunit perspective și soluții pentru a contura o viziune asupra viitorului dezvoltării urbane durabile în Europa. Evenimentul a oferit o platformă pentru dialog, schimb de cunoștințe și consolidarea capacităților, cu scopul de a răspunde provocărilor urbane într-un mod colaborativ, toate potrivite interesului fiecărui participant.

[…] Știrea completă este disponibilă pe site-ul Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est.

 

Articole similare

Butonul înapoi la început