Știri

#EYE2016: Care sunt propunerile tinerilor pentru completarea agendei Uniunii Europene?

7.500 de tineri de pe întreg continentul au venit la Parlamentul European din Strasbourg, în luna mai a acestui an, la Evenimentul European al Tinerilor. După două zile în care s-au conturat discuții pe teme diverse, de la migrație până la șomajul în rândul tinerilor ori schimbările climatice, au fost alese cele mai bune 50 de propuneri. Acestea au ajuns la eurodeputați luna trecută, iar, acum, participanții la eveniment își vor susține ideile în comisiile Parlamentului.

Evenimentul European al Tinerilor, organizat în urmă cu cinci luni, la Strasbourg, în care s-au avansat numeroase propuneri, a avut, de fapt, un scop măreț: Parlamentul dorește să-i provoace pe tinerii europeni să se implice activ în stabilirea problematicilor care pot face parte din agenda UE. După cele două zile pline de la Strasbourg, toți cei 751 de eurodeputați au primit un raport al muncii tinerilor, cu cele mai bine-fundamente propuneri. Aceste idei vor fi dezbătute începând cu astăzi în cadrul comisiilor Parlamentului European.

Ordinea de zi completă este cea de mai jos, desfășurătorul cronologic fiind stabilit după fusul orar al Europei Centrale:

– comisiile pentru afaceri externe și pentru dezvoltare: 11 octombrie, între 10:00 și 10:45.

– comisia pentru cultură și educație: 8 noiembrie, între 10:00 și 10:45.

– comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale: 8 noiembrie, între 11:30 și 12:30.

– comisia pentru afaceri constituționale: 8 noiembrie, (urmează a fi stabilită ora).

– comisia pentru comerț internațional: 28 noiembrie, între 15:30 și 16:15.

– comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne: 29 noiembrie, între 09:00 și 09:45.

– comisia pentru industrie: 29 noiembrie, între 17:30 și 18:30.

– comisia pentru mediu: începutul anului 2017, data și ora vor fi stabilite ulterior.

Articol complet pe pagina Parlamentului European

Articole similare

Butonul înapoi la început