Știri

Fotografia castigatoare pentru luna februarie

Anul acesta, vă invităm sa participați la concursul nostru de fotografie, inspirat de Anul european pentru dezvoltare – 2015. În fiecare lună, până în septembrie, vom anunța o temă legată de dezvoltare. Trimiteți-ne fotografia dvs. și formularul de participare și ați putea fi invitat/ă la Strasbourg pentru a face un fotoreportaj.

Fotografia și formularul pot fi trimise pe email. A treia temă este „Femei și fete”, în contextul dezvoltării, iar data limită până la care puteți trimite fotografia este sâmbătă, 29 martie la miezul nopții CET.

Dintre fotografiile primite, o comisie editorială va selecta cele mai bune 10, alegând și cea mai bună fotografie a lunii (care va deveni și finalist pentru Premiul Juriului). Cele 10 fotografii ale fiecărei luni vor fi publicate pe platformele noastre sociale, unde publicul își va putea vota fotografia favorită (fotografia cu cele mai multe voturi va primi Premiul Publicului). Cei doi câștigători vor fi invitați la Strasbourg în cadrul sesiunii plenare, în noiembrie.

Cea mai bună fotografie pe tema „Educație” aparține bulgarului de 20 de ani Hristo Rusev. Intitulată „Sete de cunoaștere în condiții de azil”, fotografia arată o sală de clasă improvizată pentru copiii refugiați din Harmanli, Bulgaria. Voluntarii predau copiilor în engleză. Din cauza numărului mare de copii, unii trebuie să stea pe jos.

Trimiteți fotografia dvs. și formularul la webcom-flickr@europarl.europa.eu. Pentru detalii despre regulile concursului, cerințele legate de fotografii și condițiile de copyright, faceți clic pe legăturile din dreapta paginii.

Stire preluata de la Parlamentul European, http://www.europarl.europa.eu/news/ro/news-room/content/20150304STO29802/html/Cele-mai-bune-fotografii-%C3%AEn-februarie

Articole similare

Butonul înapoi la început