Încurajarea redresării verzi a UE: Comisia investește 1 miliard de euro în proiecte inovatoare în domeniul tehnologiilor curate
Comisia lansează astăzi, 3 iulie, prima cerere de propuneri din cadrul Fondului pentru inovare, unul dintre cele mai mari programe din lume pentru demonstrarea tehnologiilor inovatoare cu emisii scăzute de dioxid de carbon, finanțate din veniturile obținute din licitarea certificatelor de emisii din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii. Fondul pentru inovare va finanța tehnologii revoluționare pentru energia din surse regenerabile, industriile mari consumatoare de energie, stocarea energiei și captarea, utilizarea și stocarea dioxidului de carbon. Acesta va impulsiona redresarea verde prin crearea de locuri de muncă la nivel local adaptate exigențelor viitorului, deschizând calea către neutralitatea climatică și consolidând poziția Europei de lider tehnologic la scară mondială.
Vicepreședintele executiv Frans Timmermans a declarat: „Această cerere de propuneri vine exact la momentul potrivit. UE va investi 1 miliard EUR în proiecte promițătoare, care au ajuns la maturitate pentru a fi lansate pe piață, cum ar fi hidrogenul curat sau alte soluții cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru industriile mari consumatoare de energie, cum ar fi siderurgia, industria cimentului și industria chimică. Vom sprijini, de asemenea, stocarea energiei, soluțiile pentru rețeaua energetică și captarea și stocarea dioxidului de carbon. Aceste investiții pe scară largă vor contribui la relansarea economiei UE și la o redresare verde care să ne conducă la neutralitatea climatică în 2050.”
Pentru perioada 2020-2030, Fondul pentru inovare va aloca aproximativ 10 miliarde EUR obținute din licitarea certificatelor în cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii, în plus față de veniturile nedistribuite ale predecesorului Fondului pentru inovare, programul NER 300.
Prima cerere de propuneri va oferi finanțare în valoare de 1 miliard EUR sub formă de granturi pentru proiecte de mare anvergură în domeniul tehnologiilor curate, pentru a le ajuta să depășească riscurile legate de comercializare și de demonstrația la scară largă. Acest sprijin va ajuta noile tehnologii să pătrundă pe piață. În cazul proiectelor promițătoare care nu sunt încă gata pentru comercializare, se rezervă un buget separat de 8 milioane EUR pentru asistența destinată dezvoltării proiectelor.
Cererea de propuneri este deschisă pentru proiecte în sectoarele eligibile din toate statele membre ale UE, Islanda și Norvegia. Fondurile pot fi utilizate în cooperare cu alte inițiative de finanțare publică, cum ar fi ajutoarele de stat sau alte programe de finanțare ale UE. Proiectele vor fi evaluate în funcție de potențialul lor de a evita emisiile de gaze cu efect de seră, potențialul lor de inovare, maturitatea financiară și tehnică, precum și potențialul de aplicare la scară largă și de rentabilitate. Termenul-limită pentru depunerea proiectelor este 29 octombrie 2020. Proiectele se pot depune prin intermediul portalului de finanțare și de licitație al UE, unde sunt disponibile mai multe detalii privind întreaga procedură.
[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.