Știri

Juvenes Translatores 10: Înscrieți-vă acum!

În perioada 1 septembrie – 20 octombrie, liceele își pot înscrie elevii la concursul anual al Uniunii Europene pentru tinerii traducători, cunoscut sub numele de Juvenes Translatores, la adresa de internet ec.europa.eu/translatores. Formularul online este disponibil în toate limbile oficiale ale UE.

Concursul, aflat la a 10-a ediție, va avea loc în data de 24 noiembrie 2016, simultan în toate liceele selectate prin tragere la sorți. Ediția 2016 este deschisă elevilor născuți în 1999, indiferent de naționalitate, și participării a peste 751 de licee. Elevii (fiecare școală poate înscrie între 2 și 5 elevi) vor traduce un text de o pagină în funcție de alegerea exprimată pentru oricare dintre cele 552 combinații posibile între cele 24 de limbi oficiale ale UE.

Textele traduse de elevi vor fi notate de traducători din cadrul Comisiei Europene, care vor selecta câte un câștigător pentru fiecare țară. În aprilie 2017, toți câștigătorii vor fi invitați la Bruxelles pentru decernarea premiilor.

Cu ocazia a 10 ani de Juvenes Translatores, am invitat-o la Reprezentanța Comisiei Europene în România pe Anca Maria Matei, românca care a câștigat ediția 2010 în Italia. Ea ne-a vorbit despre impactul concret al concursului asupra viitoarei sale cariere.

Știre preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România

Articole similare

Butonul înapoi la început