Libertatea mass-mediei în Europa: să nu ne culcăm pe lauri
Articol de la Reprezentanta Comisiei Europene in Romania
Albert Camus spunea odată: „Presa liberă poate fi bună sau rea, dar în mod sigur fără libertate va fi întotdeauna rea.”
Cred că acest lucru este cu atât mai relevant în era mediei digitale. Recentele propuneri legislative privind instituțiile mass-media publice, precum și recenta dezbatere privind limitele satirei atât în UE, cât și în Turcia, ne reamintesc fără ocolișuri faptul că libertatea și independența mass-mediei și libertatea de exprimare nu sunt gravate în piatră, ci sunt contestate. Dacă dorim să ne protejăm libertățile prețioase și să ne păstrăm capacitatea de a servi drept reper pentru țările din vecinătate și pentru restul lumii, trebuie, așadar, să rămânem vigilenți.
În calitate de comisar pentru economia și societatea digitale, fiind responsabil și de mass-media, mă angajez să fac tot ceea ce este necesar pentru a mă asigura că aceste principii de bază sunt respectate. Sunt dispus să încep un dialog și să transmit cât de importante sunt libertățile mass-mediei pentru democrațiile noastre, reamintind totodată că orice țară candidată care dorește să adere la UE trebuie să respecte standardele cele mai ridicate în materie de libertate a presei.
O altă problemă foarte importantă este independența autorităților de reglementare din domeniul audiovizualului. Dacă sunt cu adevărat independente de guverne, aceste autorități de supraveghere își pot îndeplini rolul în cel mai bun mod, asigurându-se că televiziunile respectă toate normele de protecție a intereselor telespectatorilor, cum ar fi protejarea copiilor de filmele foarte violente, o acoperire cât mai pluralistă sau impunerea unor limite în domeniul publicității.
Iminenta revizuire a Directivei europene a serviciilor mass-media audiovizuale constituie un bun prilej – pe care intenționez să îl folosesc – de a consolida cerințele de independență a autorităților de reglementare din domeniul mass-mediei.
Trebuie spus însă că nu orice problemă poate fi rezolvată prin legislație. Inițiativele ONG-urilor care își desfășoară activitatea în acest domeniu sunt cruciale pentru sensibilizarea publicului și susținerea jurnaliștilor. Din acest motiv acordăm constant sprijin financiar proiectelor independente care au ca obiect monitorizarea și consolidarea libertății și pluralismului mass-mediei.
Unul dintre aceste proiecte este Monitorul pluralismului în mass-media, un instrument independent utilizat de Centrul pentru pluralism și libertate în mass-media care funcționează în cadrul Institutului Universitar European din Florența. Monitorul indică faptul că niciun stat membru al UE nu este ferit de riscurile la care este expus pluralismul în mass-media. Mai concret, există riscuri care decurg din concentrarea mass-mediei evidențiată public, lipsa independenței de sfera politicului, accesul insuficient la informații și absența unor norme adecvate în materie de competențe mediatice.
Articol complet: http://ec.europa.eu/romania/news/