Noi acțiuni din partea platformelor online și extinderea programului de monitorizare în privința dezinformării
Comisia a anunțat recent prelungirea cu încă șase luni, până în iunie 2022, a programului său de monitorizare a dezinformării cu privire la coronavirus.
Comisia a anunțat recent prelungirea cu încă șase luni, până în iunie 2022, a programului său de monitorizare a dezinformării cu privire la coronavirus, o dată cu publicarea celor mai recente rapoarte cu privire la acțiunile pe care platformele online le-au întreprins în perioada septembrie-octombrie.
Věra Jourová, vicepreședinta pentru valori și transparență, a declarat: Pandemia nus-a încheiat încă și de aceea dorim ca platformele să își intensifice eforturile de combatere a dezinformării legate de COVID-19, inclusiv în ceea ce privește vaccinurile și în toate limbile UE. Ne așteptăm, de asemenea, ca platformele să transpună învățămintele desprinse din programul de monitorizare a pandemiei de COVID-19 într-un cadru de monitorizare mai solid pentru noul Cod de combatere a dezinformării.
Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a adăugat: Semnatarii actuali și potențiali trebuie să colaboreze eficient și să elaboreze un cod solid. Așteptările sunt mari, având în vedere mizele, și timpul ne presează. Acest cod va reprezenta o schimbare clară în ceea ce privește adaptarea responsabilității platformelor online prin asigurarea unor măsuri oportune, adecvate și eficiente de combatere a dezinformării în UE. Spațiul informațional nu ar trebui să fie un fel de „Vest sălbatic” în care cetățenii să fie expuși la un flux de dezinformare nelimitat.
Cele mai recente rapoarte arată că YouTube și-a extins politica privind informarea eronată în domeniul medical incluzând afirmații privind vaccinurile care contrazic poziția consensuală a autorităților locale din domeniul sănătății sau OMS.
TikTok și-a mărit numărul de cuvinte-cheie/hashtaguri care pot declanșa etichete și bannere legate de COVID-19 și vaccinuri.
Twitter și-a actualizat politica privind informațiile înșelătoare despre vaccinuri. LinkedIn de la Microsoft a extins colaborarea cu influențatori din Europa pentru a transmite mesaje oficiale despre vaccinare.
Meta/Facebook și-a actualizat politicile la nivel mondial privind vaccinarea copiilor împotriva COVID-19, un exemplu fiind conținutul fals care susține că vaccinurile nu sunt pentru copii sau sunt nesigure și netestate. […]
[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.