Participă la conferința interactivă „What’s up, EU?”
- Când: 18 aprilie 2019, între 16.00-20.00
- Unde: Timișoara, Teatrul Național „Mihai Eminescu”, Sala Mare, str. Mărășești, nr. 2
Conferința „What’s up, EU?” aduce pe scenă specialiști și activiști de notorietate, din domenii precum: societatea civilă și participarea civică, cercetarea privind social media, comunicarea politică și antreprenoriatul social.
Conferinta va fi deschisă de Angela Cristea, Șeful Reprezentanţei Comisiei Europene în România, care a declarat: „Pentru mine, Timișoara este orașul libertății prin excelență, al curajului, al luptei. Proclamația de la Timișoara afirma că „Idealul Revoluției noastre a fost și a rămas reîntoarcerea la valorile autentice ale democrației și civilizației europene”. Misiunea noastra este, astăzi, păstrarea acestor valori care confirmă apartenența românilor la marea familie europeană.”
Scurtă prezentare a invitaților la conferința interactivă:
Michael Bossetta, cercetător în științe politice al Universității din Copenhaga, specializat în impactul platformelor de social media asupra proceselor electorale, va prezenta exemple de campanii electorale în care rețelele sociale și aplicațiile au jucat un rol esențial. În acest mediu, există o linie subțire între dialog și dezbatere, pe de o parte, și manipulare sau provocare, pe de altă parte.
Elena Calistru, cofondatoarea Funky Citizens, va vorbi despre dezvoltarea capitalului uman în rândul tinerilor și despre modalitățile prin care organizația neguvernamentală Funky Citizens îi încurajează pe tineri să participe la inițiative de responsabilizare în spațiul public.
Alin Grămescu, cofondator și producător al European Heroes, proiect care a ajuns în finala Premiului european pentru tineret, va vorbi despre antrenamentul pentru inițiativă, despre principalele lui proiecte și valori.
Alex Coteț, de la trupa Sector 7, va pune în discuție rolul influencerilor/ al formatorilor de opinie în raportarea societății la teme majore europene, cum sunt alegerile europarlamentare sau viitorul Europei .
Emily McDonnell este directoare de comunicare și parteneriate la Civocracy(link is external), o platformă care își propune să facă legătura între autoritățile publice locale și cetățeni, punând în discuție aspecte pornind de la transport și educație până la securitatea internațională și biodiversitate. Civocracy a fost inclus de Financial Times(link is external) în topul 100 al companiilor europene care dau tonul în domeniul digital, folosind noile tehnologii pentru rezolvarea problemelor sociale.
Moderatoarea evenimentului va fi jurnalista Amalia Enache.
Informație preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.