Știri

Peste 1.300 de masteranzi Erasmus Mundus în 2017

1.345 de studenți din întreaga lume au aflat recent că au primit o bursă finanțată de UE, pentru a începe cursuri la un masterat comun Erasmus Mundus, în această toamnă. Bursele vor acoperi toate costurile legate de programe de studii desfășurate în două sau mai multe instituții de învățământ superior, în căutarea unui masterat comun sau chiar a unuia dublu. Majoritatea programelor durează doi ani.

Tibor Navracsics, comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport, a declarat: „Masteratele comune Erasmus Mundus sunt produse excelente ale unor universități care colaborează peste granițe pentru a oferi programe educaționale integrate, inovatoare și de înaltă calitate. Acum, când sărbătorim 30 de ani de la înființarea Erasmus, privim cu admirație dimensiunea internațională pe care acest program de finanțare UE a adus-o mediului universitar. De aceea suntem încântați să putem finanța, în 2017, peste 1.300 de burse pentru studenții din toată lumea. Peste doi ani vor absolvi cu un bagaj de cunoștințe și aptitudini profesionale personalizate, care le va permite să-și pornească sau să-și consolideze cariera.”

Cele 100 de programe de masterat comun Erasmus Mundus care oferă burse în 2017 acoperă multe materii, de la astrofizică și nanotehnologie la cartografie și etica în sport. Bursele de anul acesta au fost acordate unor studenți de pe toate cele șase continente, țările cele mai reprezentate fiind Brazilia (79), India (63), Iran (59), Bangladesh(58) și Mexic (49).

Cel puțin 75% din burse sunt alocate studenților din țările partenere, însă există și burse suplimentare acordate anumitor regiuni ale lumii în care învățământul superior este un domeniu prioritar pentru cooperarea cu UE. Restul de 25% din burse sunt alocate studenților din UE și din alte țări participante la program.

Studenții nou selectați vor putea să beneficieze și de avantajele Asociației studenților și absolvenților Erasmus Mundus, care sprijină și pune la dispoziția studenților o rețea pe care aceștia o pot folosi înainte de începerea studiilor, pe durata și după încheierea lor.

Fiecare masterat oferă, de asemenea, granturi UE cadrelor universitare care doresc să contribuie la programul de predare sau la cel de cercetare.

Vara aceasta vor fi adăugate aproximativ 40 de masterate noi la catalogul Erasmus Mundus, ceea ce va permite solicitanților din runda următoare de selecție să aibă acces la o gamă mai largă de programe. Perioada de depunere a cererilor – pentru studenții care doresc să înceapă un masterat în toamna anului 2018 – va începe în octombrie 2017 și se încheia în ianuarie 2018.

Sursa informației: Reprezentanța Comisiei Europene în România

Articole similare

Butonul înapoi la început