Știri
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, dezbate viitorul Europei cu 300 de tineri, la Sibiu
Miercuri, 8 mai, ora 18:00 (EET), președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, participă, la Sibiu, alături de președintele României, dl. Klaus Werner Iohannis, la o dezbatere despre viitorul Europei cu 300 de tineri din statele membre ale Uniunii Europene. Dezbaterea are loc la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, strada Emil Cioran, numărul 1.
Dezbaterea încheie lucrările unui forum dedicat tinerilor din Uniunea Europeană – „Să modelăm viitorul Europei împreună!”, organizat la Sibiu de Comisia Europeană.
La forum vor participa și comisarul european Marianne Thyssen, responsabil pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, și comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport, Tibor Navracsics.
Joi, 9 mai, președintele Jean-Claude Juncker va participa la reuniunea informală (summit-ul de la Sibiu) a celor 27 de șefi de stat sau de guvern din Uniunea Europeană.
Agenda integrală a forumului dedicat tinerilor – „Să modelăm viitorul Europei împreună!” poate fi consultată aici.
Informatie preluata de la: Reprezentanta Comisiei Europene in Romania