Știri

Regiunile ultra-periferice și UE: un parteneriat privilegiat, reînnoit și consolidat

Marți, 24 octombrie, Comisia Europeană a prezentat o nouă strategie pentru regiunile ultra-periferice, respectiv teritoriile aflate la mii de kilometri distanță de continent, pentru a le sprijini în valorificarea integrală a propriului potențial.

UE recunoaște, de mulți ani, aspectele specifice comune insulelor Azore, Canare, Guadelupa, Madeira, Martinica, Mayotte, Réunion și Sfântul Martin, precum și Guyanei Franceze, și le acordă un statut particular. Însă este pentru prima dată când Comisia implementează o asistență personalizată, împreună cu statele membre, pentru a sprijini aceste regiuni să mizeze pe atuurile lor unice și să creeze oportunități pentru proprii locuitori.

Președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker a declarat: „Am acordat întotdeauna o atenție deosebită celor nouă regiuni pe care le numim ultra-periferice, care sunt înainte de toate regiuni europene și care reprezintă Europa în întreaga lume. Această strategie, care are la bază un parteneriat privilegiat, reînnoit și consolidat, este un nou exemplu concret al Europei care oferă protecție, mijloacele necesare pentru a acționa, precum și oportunități egale.”

Vicepreședintele Jyrki Katainen, responsabil pentru locuri de muncă, creștere economică, investiții și competitivitate, a declarat la rândul său: „Sperăm ca aceste regiuni să beneficieze de facilitarea accesului la Fondul european de investiții strategice, pilonul central al Planului de investiții pentru Europa. O inițiativă dedicată, în parteneriat cu Banca Europeană de Investiții, va sprijini, în paralel cu oferirea unei asistențe tehnice de specialitate, planificarea și finanțarea proiectelor într-o manieră mult mai eficace.”

Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu a adăugat: „UE oferă sprijin acestor regiuni pentru a-și depăși dificultățile, astfel încât nici una dintre ele să nu se simtă izolată sau lăsată în urmă. Regiunile ultra-periferice au atuuri extraordinare, cum ar fi creșterea „albastră”, științele spațiale sau energia din surse regenerabile, iar noi le vom ajuta să beneficieze la maximum din procesul de globalizare.”

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început