România: Comisia propune inițierea procedurii de deficit excesiv
Comisia a propus Consiliului să inițieze o procedură de deficit excesiv pentru România și a adoptat o recomandare adresată Consiliului de stabilire a cerințelor de ajustare. Recomandarea propusă prevede ca România să urmeze o traiectorie de ajustare durabilă și credibilă pentru a pune capăt deficitului excesiv până în 2022, cel târziu.
Deciziile de astăzi se succed adoptării Raportului Comisiei privind articolul 126 alineatul (3), în care s-a constatat că România nu a respectat criteriul deficitului prevăzut în tratat, fiind astfel justificată inițierea unei proceduri pentru deficit excesiv. Comitetul economic și financiar a fost de acord cu această evaluare în avizul său din 24 februarie 2020. Următoarea etapă constă în decizia Consiliului cu privire la existența unui deficit excesiv în România și adoptarea recomandării acestuia privind traiectoria de ajustare și termenul-limită la care România ar trebui să pună capăt situației.
Știre preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România