Știri

România: proceduri de infringement în domeniul justiției

Drepturi procedurale: Comisia lansează o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva ȚĂRILOR DE JOS și a ROMÂNIEI pentru transpunerea incorectă a dreptului de a fi asistat de un avocat și de a comunica după arestare
Comisia Europeană a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere Țărilor de Jos [INFR (2023) 2007] și României [INFR (2023) 2004] pentru netranspunerea corectă a Directivei privind dreptul de a fi asistat de un avocat și de a comunica după arestare (Directiva 2013/48/UE). Scopul directivei este să se asigure că suspecții și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale, precum și persoanele căutate în cadrul procedurilor aferente mandatului european de arestare (MEA) sunt asistate de un avocat încă din primele etape ale procedurilor; și că persoanele private de libertate pot informa și comunica cu persoane terțe, cum ar fi angajatorul sau membrii de familie, precum și cu autoritățile consulare. Legislația neerlandeză prevede excepții de la dreptul de a fi asistat de un avocat în cadrul procedurilor MEA, care nu sunt permise în temeiul directivei. România nu a transpus în mod corect excepțiile de la dreptul ca o persoană terță să fie informată cu privire la privarea de libertate și condițiile legale în care o persoană suspectată sau acuzată poate alege să nu își exercite dreptul de a fi asistată de un avocat. Țările de Jos și România au acum la dispoziție două luni pentru a lua măsurile necesare de soluționare a deficiențelor identificate de Comisie. Dacă nu primește un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să trimită acestor state membre un aviz motivat.

[…] Citiți știrea completă accesând Website-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început