Știri

Săptămâna europeană a competențelor profesionale 2017

Peste 1.000 de evenimente au loc în întreaga Europă în perioada 20-24 noiembrie, cu ocazia celei de a doua ediții a Săptămânii europene a competențelor profesionale, organizate de Comisia Europeană. Obiectivul este de a-i ajuta pe cetățeni să-și descopere, utilizeze și îmbunătățească talentele și competențele cu ajutorul educației și formării profesionale, una dintre cele zece acțiuni-cheie propuse în cadrul Noii agende pentru competențe în Europa.

Într-o lume a muncii inteligente, educația și formarea profesională reprezintă o alegere potrivită. Percepția că educația și formarea profesională sunt „rudele sărace” ale studiilor universitare este greșită. Aceste două tipuri de educație trebuie să se afle la nivel de egalitate. Cea de a doua ediție a Săptămânii europene a competențelor profesionale se va concentra asupra unei multitudini de oportunități și experiențe din întreaga Europă pentru a demonstra că educația și formarea profesională, precum și experiențele de ucenicie reprezintă o primă alegere excelentă”, a declarat la începutul săptămânii comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale, competențe și mobilitatea forței de muncă, Marianne Thyssen

Comisia va prezenta inițiative de înaltă calitate menite să permită cetățenilor să dobândească competențele de care au nevoie în contextul unei piețe a muncii în rapidă schimbare. Agenda de evenimente include: conferința „Să promovăm împreună agenda pentru competențe profesionale”, un summit european pentru educație și afaceri, cea de a 4-a reuniune a Rețelei europene de ucenici, precum și ceremonia de decernare a premiilor în domeniul educației și formării profesionale pentru anul 2017.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început