Știri

Săptămâna parlamentară europeană: guvernanța economică între austeritate și creștere

Reducerile bugetare făcute în statele membre UE trebuie să continue pentru stabilizarea finanțelor publice, însă lipsa investițiilor îngreuiază creșterea economică, spune Comisia Europeană în sondajul anual privind creșterea. Publicarea acestuia în decembrie 2014 a lansat procesul fixării de obiective economice în state (semestrul european). Pe 3 și 4 februarie, deputații europeni vor dezbate cu parlamentari naționali felul în care UE poate ieși din criză.

Săptămâna parlamentară europeană dorește să ofere o perspectivă parlamentară discuțiilor privind prioritățile economice în UE în 2015.

Parlamentarii, alături de președintele Parlamentului European, Martin Schulz, și de vicepreședintele Comisiei Olli Rehn, se cor concentra pe planul de investiții anunțat de Comisie pentru stimularea creșterii economice și crearea de locuri de muncă. Pe ordinea de zi se mai află dimensiunea socială a uniunii monetare europene și disciplina bugetară.

Consolidarea bugetară

Parlamentul European a insistat dintotdeauna pentru o mai mare legitimitate democratică a semestrului european, deoarece acesta ar putea duce la reduceri bugetare în domenii sensibile, precum investițiile în sănătate și cele publice, dar și la reforma pensiilor.

Faceți clic aici pentru mai multe știri de la Parlamentul European.

Au existat voci critice la adresa sistemului de luare de decizii actual, care nu este îndeajuns de democratic, guvernele trimițând bugetele către aprobare Comisiei Europene înainte ca parlamentele să voteze asupra lor.

Semestrul European

După ce statele UE trimit planurile bugetare și economice Comisiei, aceasta publică, în iunie, recomandări specifice pentru fiecare țară, referitoare la limitele datoriilor și cerințele pentru reformele structurale. Tot în cadrul semestrului european, Consiliul UE votează recomandările, pe care statele membre trebuie să le implementeze până la sfârșitul anului.Dezbaterea se complică atunci când vocile ce susțin continuarea politicilor de austeritate se opun celor care învinovățesc reducerea cheltuielilor publice pentru creșterea slabă și intensificarea șomajului.

Articole similare

Butonul înapoi la început