Servicii publice mai performante prin POCA 2014-2020
Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020 a fost lansat oficial joi, 12 martie, la sediul Guvernului, în prezenţa comisarului european pentru Politica Regională, Corina Creţu, a prim-ministrului Victor Ponta şi a ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Liviu Dragnea.
Pentru perioada 2014-2020, POCA are un buget de 658,29 de milioane de euro, din care 553,19 milioane de euro reprezintă alocarea din Fondul Social European (FSE), restul fiind asigurat din contribuţia naţională a României. „Este un buget de 2,7 ori mai mare decât cel alocat pentru perioada de programare anterioară, ceea ce confirmă performanţa programului predecesor: PODCA 2007-2013 se apropie de 80% grad de absorbţie”, a afirmat ministrul Liviu Dragnea.
Programul va contribui la consolidarea capacităţii administrative a autorităţilor şi instituţiilor publice din România şi va sprijini participarea societăţii civile şi a mediului academic la procesul decizional din administraţia publică. În esenţă, programul va finanţa acele proiecte ale administraţiei publice care vor duce la servicii publice mai bune, la investiții și reglementări de calitate, la perfecţionarea funcţionarilor, la un management eficient și transparent şi, în egală măsură, la proceduri clare, simple și predictibile de funcționare.
Se estimează că programul va contribui la dezvoltarea abilităților și competențelor pentru aproximativ 90.000 de persoane din autoritățile și instituțiile publice centrale și locale, ONG-uri și parteneri sociali, din instituțiile sistemului judiciar şi va sprijini, în mod direct, 250 de autorități, instituții publice și instituții din sistemul judiciar.
Sursa: http://www.mdrap.ro/comunicare/presa/comunicate/-4101