Știri

Siguranța maritimă: noi propuneri în sprijinul transportului maritim curat și modern

Comisia a prezentat astăzi, 1 iunie, cinci propuneri legislative de modernizare a normelor UE privind siguranța și durabilitatea maritimă și de prevenire a poluării apelor de către nave.

Având în vedere că 75 % din comerțul exterior al UE se desfășoară pe cale maritimă, transportul maritim nu este doar artera unei economii globalizate, ci și un sprijin vital pentru insulele și regiunile maritime periferice și îndepărtate ale UE. Deși nivelul de siguranță maritimă în apele UE este în prezent foarte ridicat, cu puține decese și fără deversări majore recente de petrol, în fiecare an sunt raportate încă peste 2 000 de accidente și incidente maritime.

Propunerile vor oferi UE instrumente noi în sprijinul transportului maritim curat și modern. Acestea vor alinia normele UE la reglementările internaționale, asigurând condiții de concurență echitabile pentru sector, îmbunătățind în același timp punerea în aplicare și asigurarea respectării normelor prin digitalizare și printr-o cooperare sporită la nivelul UE. Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (EMSA) va juca un rol important în punerea în aplicare a noilor cerințe prin sprijinul pe care îl va oferi administrației statelor membre pentru a asigura respectarea noilor norme. O propunere separată prezintă modificări ale mandatului EMSA și include aceste noi atribuții.

[…] Citiți știrea completă accesând Website-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început