Summitul UE-Ucraina deschide noi perspective
Cel de-al 19-lea summit UE-Ucraina a avut loc joi, 13 iulie, la Kiev, marcând o nouă etapă în relațiile dintre cele două părți. Acesta a avut loc pe fundalul finalizării procesului de ratificare a Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Ucraina, dar și al ridicării vizelor pentru cetățenii ucraineni, intrată în vigoare în luna iunie.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat: „Au fost luate în ultimii trei ani mai multe măsuri decât în ultimii douăzeci; Ucraina ar trebui să fie mândră de ceea ce a realizat.”
În ciuda conflictului în curs din zona de est, care reprezintă o provocare gravă în materie de securitate, Ucraina a făcut progrese semnificative, în mai multe sectoare, și anume: descentralizarea, radiodifuziunea publică, lupta împotriva corupției, sistemul judiciar, reforma poliției, administrația publică, gestionarea finanțelor publice și achizițiile, comerțul, energia, sistemul bancar și asistența medicală.
Printre rezultatele colaborării fructuoase dintre cele două părți se numără ratificarea, în urmă cu două zile, a acordului de asociere, inclusiv a acordului de liber schimb. Acesta va intra în vigoare la 1 septembrie anul curent și stabilește un plan de acțiune pentru programul de reformă al Ucrainei și stimularea schimburilor comerciale dintre cele două părți. De asemenea, la doar o lună de la ridicarea vizelor pentru cetățenii ucraineni, peste 95.000 de persoane din această țară au călătorit în spațiul Schengen.
Uniunea Europeană a fost reprezentată la acest summit de președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, și de președintele Consiliului European, Donald Tusk. Ucraina a fost reprezentată de președintele Petro Poroșenko. Din partea Comisiei Europene au participat și vicepreședintele Valdis Dombrovskis și comisarii Johannes Hahn și Cecilia Malmström.
În cadrul summitului, Uniunea Europeană a anunțat pregătirea, în 2017, a 200 de milioane de euro pentru programe prioritare, cum ar fi sprijinirea zonelor afectate de conflict, eficiența energetică, gestionarea finanțelor publice sau sprijinul pentru reforme esențiale. Președintele ucrainean a prezentat Strategia 2020 și Planul de acțiune al guvernului pentru perioada 2017-2020.
De asemenea, Uniunea Europeană și-a reafirmat sprijinul ferm și statornic față de unitatea, suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei. Liderii au reiterat că baza pentru o soluționare pașnică și durabilă a conflictului din estul Ucrainei o reprezintă punerea în aplicare, pe deplin, a acordurilor de la Minsk.
Știre preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.