Știri

UE propune o perspectivă nouă și amplă cu privire la amenințările pe care le reprezintă schimbările climatice și degradarea mediului pentru pace, securitate și apărare

Astăzi, 28 iunie, Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant au adoptat o comunicare comună care prezintă modul în care UE va aborda impactul tot mai mare al schimbărilor climatice și al degradării mediului asupra păcii, securității și apărării.

Fenomenele climatice extreme recurente, creșterea temperaturilor și a nivelului mării, deșertificarea, deficitul de apă, amenințările la adresa biodiversității, poluarea și contaminarea mediului reprezintă o amenințare la adresa sănătății și a bunăstării oamenilor și pot duce la intensificarea strămutărilor a mișcărilor migratorii, a pandemiilor, a revoltelor populației, a instabilității și chiar și a conflictelor. Forțele armate ale Europei se confruntă, de asemenea, cu condiții operaționale schimbătoare și dificile cauzate de schimbările climatice. Aceste noi amenințări i-au determinat deja pe aliații și partenerii noștri să își actualizeze și ei politicile.

Comunicarea comună oferă o nouă perspectivă și stabilește cadrul UE pentru răspunsul la aceste provocări, dat fiind că privesc societatea noastră și operațiunile noastre de securitate, precum și concurența geopolitică tot mai mare pentru resursele și tehnologiile necesare pentru tranziția verde.

[…] Citiți știrea completă accesând Website-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început