Știri

Un fond în valoare de 47 de milioane EUR menit să protejeze proprietatea intelectuală a IMM-urilor din UE

Un fond în valoare de 47 de milioane EUR menit să protejeze proprietatea intelectuală a IMM-urilor din UE pentru a sprijini redresarea în urma pandemiei de COVID-19 și tranziția verde și digitală.

Astăzi, 10 ianuarie, Comisia și Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) au lansat noul Fond pentru IMM-uri al UE, care oferă vouchere IMM-urilor cu sediul în UE pentru a le ajuta să își protejeze drepturile de proprietate intelectuală. Acesta este cel de-al doilea Fond pentru IMM-uri al UE, care are rolul de a sprijini IMM-urile în redresarea în urma pandemiei de COVID-19 și în tranziția verde și digitală pentru următorii trei ani (2022-2024).

Vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat: „Tot ce e mic e frumos, dar dacă IMM-urile vor să se dezvolte sau să ocupe o poziție de lider în sectorul noilor tehnologii, ele trebuie să își protejeze invențiile și creațiile, așa cum fac marile întreprinderi. Ideile și cunoștințele de specialitate noi reprezintă principala valoare adăugată pe care o avem în UE. Prin intermediul acestui fond, dorim să sprijinim IMM-urile să facă față acestei perioade deosebite și să rămână puternice și inovatoare în deceniile următoare.”

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a declarat: „Este de la sine înțeles că IMM-urile au fost deosebit de afectate de criza provocată de pandemia de COVID-19. Ele rămân în continuare coloana vertebrală a economiei și a ecosistemelor noastre. Acest fond va sprijini IMM-urile să își valorifice inovațiile și creativitatea, iar acest lucru este esențial pentru ca IMM-urile să se recapitalizeze și să impulsioneze tranziția verde și cea digitală.”

Fondul pentru IMM-uri al UE, cu un buget de 47 de milioane EUR, va oferi următorul sprijin:

  • rambursarea a 90 % din taxele percepute de statele membre pentru serviciile de prediagnoză privind proprietatea intelectuală (IP Scan), care oferă o evaluare amplă a nevoilor în materie de proprietate intelectuală ale IMM-ului solicitant, ținând seama de potențialul inovator al activelor sale necorporale;
  • rambursarea a 75 % din taxele percepute de oficiile pentru proprietate intelectuală (inclusiv oficiile naționale pentru proprietate intelectuală, Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală și Oficiul Benelux pentru Proprietate Intelectuală) pentru înregistrarea mărcilor și a desenelor și modelelor industriale;
  • rambursarea a 50 % din taxele percepute de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale pentru obținerea protecției internaționale a mărcilor și a desenelor și modelelor industriale;
  • rambursarea a 50 % din taxele percepute de oficiile naționale de brevete pentru înregistrarea brevetelor în 2022;
  • începând cu 2023, ar putea fi acoperite și alte servicii, de exemplu, rambursarea parțială a costurilor aferente cercetării de anterioritate prealabile depunerii cererii de brevet și a costurilor aferente cererii de brevet; consultanță privată în materie de proprietate intelectuală facturată de avocați specializați în proprietate intelectuală (pentru înregistrarea brevetelor, contracte de licență, evaluarea proprietății intelectuale, costuri de soluționare alternativă a litigiilor etc.). […]

[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început