Știri

Uniunea piețelor de capital: Comisia Europeană prezintă acțiuni menite să impulsioneze piețele de capital ale Europei

Comisia Europeană a publicat astăzi, 24 septembrie, un nou plan de acțiune ambițios, menit să impulsioneze, în următorii ani, uniunea piețelor de capital (UPC) ale Uniunii Europene. În prezent, prioritatea absolută a UE este asigurarea faptului că Europa se redresează în urma crizei economice fără precedent provocate de pandemia de COVID-19. În acest scop, va fi esențial să se dezvolte piețele de capital ale UE și să se asigure accesul la finanțarea de pe piață.

Piețele de capital de mari dimensiuni și integrate vor facilita redresarea UE, asigurând faptul că întreprinderile – în special întreprinderile mici și mijlocii – au acces la surse de finanțare și că deponenții europeni au încredere să facă investiții pentru viitorul lor. Piețele de capital dinamice vor sprijini, de asemenea, tranziția verde și cea digitală a Europei, contribuind totodată la crearea unei economii mai favorabile incluziunii și mai reziliente. Uniunea piețelor de capital este, de asemenea, esențială pentru consolidarea rolului internațional al monedei euro.

Valdis Dombrovskis, vicepreședintele executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor, a declarat: „Ca urmare a crizei provocate de pandemia de COVID-19, activitatea noastră privind crearea unei uniuni a piețelor de capital a devenit urgentă. Forța redresării noastre economice va depinde în mod decisiv de buna funcționare a piețelor noastre de capital și de măsura în care cetățenii și întreprinderile pot avea acces la oportunități de investiții și la finanțarea de pe piață de care au nevoie. Trebuie să generăm investiții masive pentru ca economia UE să devină mai durabilă, mai digitală, mai favorabilă incluziunii și mai rezilientă. Planul de acțiune prezentat astăzi urmărește să abordeze în mod decisiv unele dintre obstacolele rămase în calea unei piețe unice de capital.”

Planul de acțiune prezentat astăzi are trei obiective-cheie:

  • asigurarea faptului că redresarea economică a UE este verde, digitală, favorabilă incluziunii și rezilientă, prin îmbunătățirea accesului la finanțare pentru întreprinderile europene, în special pentru IMM-uri;
  • transformarea UE într-un loc și mai sigur pentru economiile și investițiile pe termen lung ale persoanelor fizice;
  • integrarea piețelor de capital naționale într-o autentică piață unică de capital la nivelul UE.

În acest scop, Comisia prezintă astăzi șaisprezece măsuri specifice, menite să asigure realizarea de progrese reale în vederea finalizării UPC. Printre măsurile anunțate astăzi se numără și cele prin care UE:

  • va crea un punct unic de acces la datele întreprinderilor, destinat investitorilor.
  • va sprijini asigurătorii și băncile să investească mai mult în întreprinderile din UE;
  • va consolida protecția investițiilor pentru a sprijini în mai mare măsură investițiile transfrontaliere pe teritoriul său;
  • va facilita monitorizarea adecvării pensiilor în întreaga Europă;
  • va spori armonizarea sau convergența normelor în materie de insolvență;
  • va încuraja realizarea de progrese în ceea ce privește convergența în materie de supraveghere și aplicarea consecventă a cadrului unic de reglementare pentru piețele financiare în UE.

[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început