Știri

Uniunea piețelor de capital: Comisia propune noi norme care să îi protejeze pe investitorii individuali din UE și să consolideze capacitatea de acțiune a acestora

Comisia a adoptat astăzi un pachet privind investițiile individuale, care atribuie un rol central intereselor consumatorilor în cadrul investițiilor individuale.

Scopul propunerii Comisiei este de a le oferi investitorilor individuali (adică investitorilor „consumatori”) capacitatea de a lua decizii de investiții care să fie în concordanță cu nevoile și cu preferințele lor, asigurând totodată tratamentul echitabil și protecția adecvată a acestora. Pachetul va spori încrederea investitorilor individuali de a investi în siguranță în viitorul lor și de a profita pe deplin de uniunea piețelor de capital din UE.

Unul dintre cele trei obiective-cheie ale Comisiei din Planul de acțiune privind uniunea piețelor de capital din 2020a fost acela de a crea condițiile pentru ca UE să fie un loc și mai sigur pentru investițiile pe termen lung ale cetățenilor. Pachetul de astăzi își propune să atingă acest obiectiv și să încurajeze participarea pe piețele de capital din UE, care este, în mod tradițional, mai modestă decât în alte jurisdicții, cum ar fi Statele Unite, în ciuda ratei foarte ridicate de economisire a europenilor.  Impulsionarea uniunii piețelor de capital este, totodată, o modalitate esențială prin care să se canalizeze finanțarea privată către economia noastră și să se finanțeze tranziția verde și cea digitală.

[…] Citiți știrea completă accesând Website-ul Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început