Ziua Europeană a Limbilor – 26 septembrie
Pentru a marca Ziua Europeană a Limbilor (26 septembrie), Reprezentanța Comisiei Europene în România organizează la București, împreună cu partenerii săi, două evenimente deschise publicului de toate vârstele. Manifestările au în vedere sensibilizarea publicului față de multilingvism, cultivarea diversității culturale și lingvistice și încurajarea învățării limbilor străine.
Astfel, sâmbătă, 24 septembrie, între orele 11.00 și 17.00, vă așteptăm la târgul lingvistic organizat de membrii clusterului EUNIC România (Rețeaua Institutelor Naționale de Cultură din Uniunea Europeană), cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România, la Muzeul Țăranului Român (strada Monetăriei, nr. 3). Participanții, adulți și copii, sunt invitați să treacă pe la toate cele 14 standuri și să participe la activitățile propuse, pentru a descoperi cuvântul-cheie al călătoriei printre stereotipurile Europei. Premii atractive, constând în cărți, dicționare, ghiduri turistice sau de conversație, CD-uri și multe alte surprize vor răsplăti efortul detectivilor.
Luni, 26 septembrie, vă invităm la festivalul școlar multilingv LinguaFEST 2016, o manifestare cultural-educațională susținută de școli implicate în programul Erasmus+ și de școli ale minorităților naționale din România. Festivalul este găzduit de Centrul Cultural ARCUB Gabroveni (str. Lipscani, nr. 84-90), fiind un proiect comun al Reprezentanței Comisiei Europene în România, Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale și Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României.