Știri

Ajutoare de stat: Comisia prezintă inițiative menite să faciliteze și mai mult punerea în aplicare a măsurilor de redresare și de sprijin în contextul pandemiei de COVID-19

Comisia Europeană a publicat ieri, 21 decembrie, modele orientative menite să ajute statele membre să elaboreze planuri naționale de redresare și reziliență care să fie conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat. Totodată, pentru a facilita și mai mult punerea în aplicare a programului InvestEU, precum și a fondurilor UE și a fondurilor naționale alocate redresării, Comisia consultă statele membre cu privire la o eventuală extindere a Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare. În fine, Comisia efectuează un sondaj în rândul tuturor statelor membre pentru a colecta opiniile acestora cu privire la punerea în aplicare a Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat.

Vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat: „Pentru a beneficia pe deplin de avantajele oferite de fondurile publice limitate, este esențial ca normele privind ajutoarele de stat să își aducă în continuare contribuția la menținerea echității și a competitivității pieței noastre unice. Le oferim statelor membre toate orientările și instrumentele necesare pentru ca planurile lor naționale de redresare și reziliență să poată fi puse în aplicare cât mai rapid posibil, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat. Continuăm să colaborăm îndeaproape cu statele membre pentru a atenua efectele economice ale crizei actuale și pentru a ne asigura că economia europeană se redresează rapid în urma crizei, menținând totodată condițiile de concurență echitabile pe piața unică.”

Orientările Comisiei privind ajutoarele de stat referitoare la planurile naționale de redresare și reziliență

În contextul punerii în aplicare a planurilor de redresare și reziliență ale statelor membre, controlul ajutoarelor de stat va contribui la asigurarea faptului că cheltuielile publice ale statelor membre nu elimină cheltuielile private, la evitarea supracompensării și la garantarea unor condiții de concurență echitabile pe piața unică.

Pentru a remedia în aval eventualele probleme legate de ajutoarele de stat, Comisia va purta din timp discuții cu statele membre cu privire la investițiile avute în vedere în planurile lor naționale de redresare și reziliență. Comisia este pregătită să examineze, împreună cu autoritățile naționale, posibilele dimensiuni de ajutor de stat ale planurilor lor de redresare și să le acorde întreaga asistența necesară pentru a elabora scheme de investiții care să fie conforme cu normele privind ajutoarele de stat.

Multe măsuri care ar putea fi propuse de statele membre, cum ar fi anumite investiții în infrastructură și sprijinul direct acordat cetățenilor, nu fac obiectul controlului ajutoarelor de stat, deoarece nu sunt selective sau nu se referă la activități economice. Este probabil ca alte măsuri să intre sub incidența Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare și, prin urmare, să nu fie necesar să fie notificate Comisiei și să poată fi puse în aplicare imediat de către statele membre.

În ceea ce privește măsurile care constituie ajutoare de stat și care necesită aprobare individuală, Comisia le va trata cu prioritate. În orice caz, Comisia se angajează să finalizeze evaluarea în termen de șase săptămâni de la primirea notificării complete din partea statului membru.

Modele orientative privind ajutoarele de stat

Comisia a publicat astăzi unsprezece modele orientative privind ajutoarele de stat. Aceste modele orientative acoperă numeroasele tipuri de proiecte de investiții conforme cu „inițiativele emblematice europene” prevăzute în Strategia anuală pentru 2021 privind creșterea durabilă, elaborată de Comisie. Modelele orientative sunt documente tehnice, menite să ajute statele membre să elaboreze planuri naționale care să fie conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat:

Inițiativă emblematică

Model orientativ

 

ACCELERAREA

Energie și infrastructura pentru hidrogen

 

Energia din surse regenerabile, inclusiv producția de hidrogen din surse regenerabile

 

Infrastructura de generare și distribuție a sistemelor de termoficare sau răcire centralizată

 

RENOVAREA

 

Eficiența energetică a clădirilor

 

REÎNCĂRCAREA ȘI REALIMENTAREA

Stații electrice de reîncărcare și puncte de realimentare cu hidrogen pentru vehicule rutiere

 

Achiziționarea de vehicule rutiere cu emisii zero și cu emisii scăzute

 

Alte moduri de transport cu emisii scăzute

 

CONECTAREA

Implementarea și adoptarea rețelelor fixe și mobile de foarte mare capacitate, inclusiv a rețelelor 5G și a rețelelor de fibră optică

 

MODERNIZAREA

Digitalizarea administrației publice, inclusiv a asistenței medicale

 

DEZVOLTAREA

Procesoare inovatoare și tehnologiile semiconductorilor

 

RECALIFICAREA ȘI PERFECȚIONAREA

Îmbunătățirea educației și a formării, inclusiv a competențelor digitale și a conectivității relevante

 

 

[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

 

 

Articole similare

Butonul înapoi la început