Știri

Brexit: ritmul pregătirilor trebuie accelerat

Comisia Europeană a adoptat joi, 19 iulie, o comunicare privind pregătirile în curs pentru posibilele efecte ale retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Statele membre și entitățile din sectorul privat au fost invitate să accelereze ritmul propriilor pregătiri, potrivit solicitării formulate recent de Consiliul European (articolul 50).

Retragerea Marii Britanii va genera fără îndoială perturbări – de exemplu, în lanțurile de aprovizionare ale companiilor –, indiferent dacă se ajunge sau nu la un acord. Întrucât nu este încă sigur că la data menționată va exista un acord de retragere ratificat sau ce va conține acesta, se fac pregătiri care sunt menite să încerce să garanteze că instituțiile UE, statele membre și entitățile din sectorul privat sunt pregătite.

Pregătirea pentru retragerea Marii Britanii nu este numai responsabilitatea instituțiilor UE, ci reprezintă un efort comun la nivelul UE, național și regional. De asemenea, la acest efort trebuie să participe, în special, operatorii economici și alte entități din sectorul privat. Fiecare trebuie să își intensifice acum pregătirile pentru toate scenariile și să își asume responsabilitatea pentru situația sa specifică.

Informație preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Pentru știrea completă, vă rugăm accesați Reprezentanța Comisiei Europene în România.

Articole similare

Butonul înapoi la început