Conferința Internațională de Antreprenoriat Social
Vineri, 23 iunie 2017, Centrul Europe Direct Nord-Est a participat ca invitat la „Conferința Internațională de Antreprenoriat Social”, eveniment ce a avut loc în încheierea proiectului strategic denumit „Antreprizele sociale convoacă tinerii în vederea rezolvării provocărilor din comunitate”, în cadrul programului Erasmus+. Conferința a fost organizată de Asociația Impact 2020, la Hotel Central Plaza, Piatra Neamț, și a avut ca invitați reprezentanți ai administrației publice locale și ai unor organizații non-guvernamentale din Piatra Neamț, dar și partenerii de proiect din Grecia, Spania, Italia și Olanda.
Centrul Europe Direct Nord-Est a promovat, în cadrul conferinței, Școala de Afaceri pentru Copii – campania de educație antreprenorială adresată copiilor și tinerilor, ajunsă anul acesta la cea de-a cincea ediție. Două din echipajele câștigătoare ale ediției 2017, precum și câțiva participanți la Școala de Afaceri pentru Copii din anii precedenți au expus proiectele lor de afaceri publicului prezent, bucurându-se de o primire foarte bună și chiar de clienți pentru produsele lor.
Având în vedere continua creștere a popularității acestui eveniment, Centrul Europe Direct Nord-Est estimează un număr mai mare de participanți în viitor și va asigura diversificarea anuală a programului și o prezență constantă în media.