Coronavirusul: noile rapoarte ale platformelor online includ măsuri specifice luate împotriva dezinformării cu privire la vaccinuri
Astăzi, 10 decembrie, Comisia Europeană publică cel de-al patrulea set de rapoarte ale semnatarilor Codului de bune practici privind dezinformarea, cu privire la acțiunile pe care le-au întreprins pentru a combate informațiile false și înșelătoare legate de coronavirus. În cele mai recente rapoarte, platformele online au răspuns solicitării Comisiei de a furniza informații specifice referitoare la măsurile luate pentru a limita răspândirea dezinformării pe tema vaccinurilor împotriva coronavirusului.
În general, rapoartele continuă să ofere o bună imagine de ansamblu asupra acțiunilor întreprinse de platformele online și să demonstreze că s-au făcut pași importanți și că există voința de a se asigura o mai mare transparență în ceea ce privește politicile platformelor.
Věra Jourová, vicepreședinta pentru valori și transparență, a declarat: „Avem cu toții responsabilitatea de a reacționa la pandemia de COVID și de a combate dezinformarea care ne poate afecta sănătatea. Aceste rapoarte sporesc transparența platformelor online și reprezintă un pas în direcția cea bună. În plus, Planul nostru de acțiune pentru democrația europeană trasează calea către un cod de bune practici consolidat împotriva dezinformării și către un cadru permanent de monitorizare a acesteia.”
Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a adăugat: „Cooperarea continuă cu platformele online este esențială pentru sănătatea publică. Toți trebuie să își îndeplinească rolul care le revine pentru ca virusul dezinformării să fie împiedicat să ne afecteze societatea. Sunt disponibile vaccinuri sigure și eficiente, este esențial ca aceste eforturi științifice să nu fie subminate de campanii de dezinformare care să vizeze cetățenii, alimentând teama și producând neîncredere.” […]
[…] Citiți știrea completă accesând Website Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Informație și imagine preluate de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.