Decizii eficiente prin intermediul subsidiarității și proporționalității
Grupul de lucru privind subsidiaritatea, proporționalitatea și scenariul „Mai puțin, dar mai eficient”, și-a prezentat marți, 10 iulie, raportul final. Acesta oferă răspunsuri la trei întrebări principale: (i) cum pot fi aplicate mai bine principiile subsidiarității și proporționalității în instituțiile UE; (ii) cum poate crește gradul de implicare a autorităților regionale și locale și a parlamentelor naționale în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor UE; și (iii) care ar fi domeniile de politică în care competențele ar putea reveni, în timp, la statele membre.
Președintele Jean-Claude Juncker a declarat: „Îmi doresc ca Uniunea noastră să se axeze mai mult pe lucrurile care contează pentru cetățenii noștri. Acesta este motivul pentru care actuala Comisie s-a străduit să se implice considerabil în chestiunile majore și mai puțin în cele minore. Acesta este motivul pentru care am instituit un Grup de lucru privind subsidiaritatea, proporționalitatea și scenariul „Mai puțin, dar mai eficient”, pentru a ne asigura că acționăm doar atunci când UE aduce o valoare adăugată. Doresc să îi mulțumesc lui Frans Timmermans și celorlalți membri ai Grupului din partea parlamentelor naționale și din Comitetul Regiunilor pentru acest raport important. Uniunea noastră nu poate fi construită fără participarea activă și egală a autorităților locale, a instituțiilor UE și a tuturor nivelelor de guvernare intermediare. Voi prezenta concluziile în cadrul discursului meu privind starea Uniunii, în luna septembrie. Sper că liderii celorlalte instituții și autoritățile naționale mi se vor alătura în demersul de transpunere a acestor reflecții în centrul activității viitoare a Uniunii noastre.”
Informație preluată de la Reprezentanța Comisiei Europene în România.
Pentru știrea completă, vă rugăm accesați Reprezentanța Comisiei Europene în România.